Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Naufragiul

2 min lectură·
Mediu
Taciturn și vast, oceanul poartă-n sine ca-ntr-un sipet
Lumi profunde, încâlcite, de sargase și corali,
Insule se țes din verva fremătând de-al vieții sclipet
Și plutesc în larg de-a pururi sub curenți continentali.
Tot așa și amalgamul de emoții care suntem,
De organe, nervi și glande ce se-nvălmășesc în noi,
Construiesc firavă plută peste vremea-n care curgem,
Fără șansa de-a mai prinde fluxul mării înapoi.
Dar să trecem la poveste: dintre ape iese-o sticlă
Cu mesaj de naufragiu ferecat sub tainic dop,
Un matroz o pescuiește și-n corabie-o ridică,
Cercetând biletul galben: e al unui mizantrop,
Care naufragiul tragic a-nvățat să și-l iubească
Și a lui singurătate o cântă necontenit,
De aceea-n lungi poeme, el mesaje-a întocmit,
Urgentând pe-oricine trece, insula să-i ocolească.
***
„Insula mi-e fericire, locul meu e cel mai blând,
Am atâta libertate să vorbesc, să râd, să cânt,
N-am nevoie de vreun Vineri, eu am fiecare zi
Să-mi slujească cu credință, doar s-o chem și ar veni.
Am palmieri cu nuci de cocos ce m-adapă din belșug,
Dintr-o scoică uriașă făurii lamă de plug,
Semăn în pământ durere și iese dintr-însa viață,
Semăn negurii de noapte și răsare dimineață.
Te implor, de-mi vezi poemul, străine, nu te-apropia,
Nu-ți voi da nici o fărâmă din seninătatea mea,
Mai găsești insule multe, doar cu ochii cât le vezi,
Îți alege deci o alta un’ să naufragiezi!”
00861
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
228
Citire
2 min
Versuri
29
Actualizat

Cum sa citezi

Blesneag Stefan Ionut. “Naufragiul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/blesneag-stefan-ionut/poezie/14136809/naufragiul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.