Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Ianus

2 min lectură·
Mediu
În trecut, în vechea Romă, zeul cel cu două fețe,
Vrând pe cetățenii urbei compasiunea să-i învețe,
Le-a amestecat în joacă chipurile între ele
Când dormeau, ca la trezire cine pleacă să se spele
Să descopere-n oglindă fața dúșmanului său
Cel mai mare, cărui veșnic uneltea să-i facă rău,
Și al cărui chip, de ciudă, nici putea a-l suferi,
Să i-l poarte-acum în lume ca și cum al său ar fi...
Poate-așa, gândise Ianus, se vor împăca-n sfârșit
Vechii învrăjbiți-pe-viață, ce-și vârau necontenit
Mătrăgună în pahare și pumnalele în spete,
Până ce umpleau a Romei catacombe cu schelete.
La un semn al mâinii sale, în văzduh fețele toate
Se desprinseră de trupuri ca și măști înaripate
Și se-nvârtejiră grabnic sub a zeului strigare,
Au pornit apoi pe geamuri să-și găsească fiecare
Noul cuib, noua argilă pe care să înflorească,
Deseori schimbarea fuse reciprocă și frățească:
Cel ce da primea o față de la cel cărui i-a dat,
Existau însă și cazuri când astfel s-a întâmplat
Că se permutau în lanțuri câte cinci sau zece fețe,
Grupuri ciclice, rețele se țesuseră semețe,
Fiindcă ura, ca iubirea, nu-i mereu împărtășită,
Ființa ce-o detești cu spume contra altora-i pornită
Fără a gândi vreodată să-ți întoarcă sentimentul,
Paradox este acesta și ciudat e elementul
Din care-i clădit un suflet. Cine poate explica
De ce fiecare mire chipul socrului purta
Sau de ce vestala sfântă și smerită, bat-o vina,
Arăta precum stricata din taverne, Messalina?
Iar cezarului Tiberius înțeleptul idol Ianus
Îi montase însăși fața complotistului Seianus,
Ce-n dizgrație căzuse după-o lungă prietenie,
Preschimbată-apoi în ură de ambiția lor vie
De-a domni pe tronul Romei: „O, bătrânul meu fârtat,
Cum de ale vieții valuri astfel ne-au îndepărat?“
Se-ntreba trist împăratul, până fața își văzu,
Față care de emoții neștiute îl umplu.
001145
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
296
Citire
2 min
Versuri
38
Actualizat

Cum sa citezi

Blesneag Stefan Ionut. “Ianus.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/blesneag-stefan-ionut/poezie/14136799/ianus

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.