Poezie
urban
(experiment)
2 min lectură·
Mediu
cel mai bun sport
de înviorare e datul cu privirea de lucruri
dimineața vezi altfel și ochiul
se deschide mai mult cu fiecare
obiect câștigat privirii
dulapul ăla vechi trebuie musai
să-ți intre sub pleoape astfel încât
să-i aprofundezi jegul și e nevoie de o pânză
de păianjen într-un colț oriunde
pentru a avea subiect de meditație la masă
bineînțeles exaltarea eului se produce doar
în fața ferestrei odată cu revelația betonului
cernută printr-o mitologie specială și devine o spălare pe față
acel joc al ochilor al expresiei dinspre blocul turn spre bancă
apoi iar blocul turn și finalmente inevitabila
florăreasă cu o sticlă de rachie
ce-și face curaj
printre sălbatice culori.
un oraș e ceva ce rezistă
își ține un soi de nemurire
turnată în cimenturi ca un adn care
îi învârte tot destinul dinainte
pentru încă o mie de ani
indiferent de ce credem noi oamenii
moare cineva, doi se căsătoresc
o femeie naște, copiii se bat
semaforul își schimbă luminile
cu aceeași regularitate
de anotimpuri dictate electric
autobuzele pleacă
din zece în zece minute
chiar și fără noi
și florăreasa își scoate lalelele
din haine ca pe iepuri
în fiecare dimineață
clătind cenușiul
cu o chestie mai roșie mai vie
insuficientă.
013.254
0
EP