În vis îmi apari cu pălăria galaxiei în care ne-am născut
Te privești în oglinda ochilor mei, nu ai umbre
Îmi spui: E lumină suspendată în cuierul timpului.
M-am prelins
în prăpastia unei priviri în gol
Din sticla ochiului scriu
mesaje în Braille, poate așa
O justiție declară liber un țărm
Cu nisip cântărit de ea, nu de sticlari
Pân-atunci
Nu e valul
ce e marea
Și nici norul
ce e zarea.
Nu e timpul
ce e ceasul
Și nici drumul
ce e pasul.
Nu e zidul
ce-i cetatea
Și nici doliul
ce e moartea.
Nu e locul
ce e harta
Și
Între crivăț și nectarul
Buzelor ce se usucă
Râde-un strop de primavară
Cu lucirile pe ducă.
Îndoi-m-aș fără voie
Face-te-ai minciună grea
Fără bobul de tămâie
Am putea trăi, așa.
A
Nord înghețat
de vis în căutare de trup
Și dinții se rup
Ca-ntr-un măr și așa prea poamă.
Renăscut sau decăzut...
Totuna pentru el:
Ce-ar-putea-fi-ul
din ochii-ți fără mamă.
Nu există pierdere mai mare decât moartea unui om care nu a vrut să fie plâns.
A FOST Dinică. AU FOST atâția alții asemenea lui, irepetabili. Se înmulțesc prin AU FOST. Veți spune că SUNT și VOR FI.
Strivesc nevenirea-ți
Sub pașii elefanților în rut
Înhămați la clepsidrele pline ale memoriei lor
Talazuri de cristal fărâmă nisipul în alte mii de sinapse
Sub apusul alchimic bogat
Sclipiri de
Unde vă doare?
Pe marginea visului.
Și când apare?
Nu dispare.
Dormiți mult?
Nu știu.
Acum sunteți trează.
Mă doare.
Și cum e durerea?
Aprinde marginea visului.
Arde?
Nu, aprinde
Învăț nevenirea-ți pe de rost
Papagal la tropice
sub apusuri ce strivesc portocaliu.
O scrisoare fără file
se vrea culeasă dintre pașii elefanților în rut
Răcoarea sărată a
când ziua-și face cuib în noapte ca o mireasă răvășită
vise sterile-ngenunchează extatic
în templul neîngrădirii.
preaplinul nopții dă talaz peste nevoia de fecund
himere adultere rotesc
m-am obisnuit cu neintalnirea-ti
simt piperul in ochi
si ma sting
rostind
iute
s-ar fi dus secundele
cu gustul lor de timp care arde,
ajuta-ma sa-nvat iar un fior din tot ce-mi esti.
Mă tem de ne-Raiul ce m-ar aștepta
De-ar fi să dispară trăirea-mi cea grea.
Un cuib de obsesii strivesc între vise
Strivesc între vise și roase impresii
Că Cerul nu vrea decât albe
Iubire fără timp
De fermentație.
Iubire fără legi
De compensație.
Iubire fără semn
De punctuație.
Iubire fără sens
De circulație.
Iubire fără căi
De dispariție.
Și totuși
Protocolară
M-am întâlnit cu viața
Și n-a vrut să-mi vorbească.
Avea o moacă tristă
Și atârna de-o ață.
S-o dau jos?
Nu se cade...
Și m-am răstit la ață:
Fir-ai să fii de fir!
Cum o lași
BI