post mortem intr-un carusel

mi-am julit piciorul crunt si taios și aproape de apa moartă din ochii tăi

se poate ceva fără așchii care să-ți despice transplantul teribil,

te-am întrebat - desigur cu cuvinte neduse pînă la capăt, pînă la capătul lor de ingrate, pierdute și blestemate

(în venele lor date cu albăstriu curat a înflorit sămânța macului, încă de pe când răsuflau nestingherite în fașă)-

te-am întrebat surd, poticnit,

se întîmpla că ecoul acela era dintr-o dată o potcoavă de cal bolnav, din care pământul, întotdeauna pământul

macină câte un cui, vesel, senin.

remegător sănătos - picătura asta mi-a curs din julitură și nu mai știu nu mai știu unde.

mă plimb absent într-un carusel fără roată

apa ta a murit - asta-i toată povestea în definitiv,

numai că finalurile nu se mai prind

nu mai prăjesc nici o paiață aruncată la foc;

se poartă la gât lanțurile fără verigi-cheie și asta îți voi cumpăra, dragul meu,

ca să fie iarba fiarelor,

rânjetul tigrului descărnat.

ești o namilă frumoasă și credulă acum,

ucigător de nemaiîntîlnită

cu ce oare te-aș putea hrăni?

te voi lepăda în curând, ca să nu mai crești răsucit în mine

atunci o să mai vreau palma ta pentru cele pe care le-am uitat

pentru retrageri și neputințe

o să vreau buba ta ascunsă tribut

va fi o superbă deschidere de primăvară

în care vor defila sfioase crestăturile vii, albe, neatinse

și bibelourile toate, vopsite cu grena, apoi cu culori de pământ și de pietre uscate, fragmentate de tot în lucirile lor

cu ferestrele blocurilor dând afară perne călduțe

privindu-le aburul,dragul meu

cu tot ce trebuie pentru instaurarea următorului stigmat,

mai bogat mai solid

mai infernal…