Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

nocturna

imi naparleste specia

2 min lectură·
Mediu
Imi naparleste specia intr-un ritm crunt si nebun
ca o padure de lilieci cu diamante pe aripile lor lucioase
isi desprind diamantele
isi desfac sclipirile vorace din privirile lor
ochi sticlosi de fapturi nocturne atarna peste sfantul pipernicit din crepuscul-
din ultimul dram al vointei mele de lut
e un lut moale si viu
si se doreste a fi imbratisat de fluturi cu falusuri ca argintul
opreste-te opreste-te iti strig
opreste-mi neantul in care numai viscolul musca cu ochi de fier
cu rezistenta unui caine indracit
opriti-va mama si tata
cuibariti-va in sanul sangelui meu
aciuiati-va in steaua din zambet
in picioarele mele zgribulite
si-n gleznele de opal.
Nu stiti sa cautati prin nameti de lana
cu caldura pufului din pantece
cu asprimea chipului de tigan
ce-si frige fierul cazanului in roata bunicilor sai
nu stiti sa va opriti oase cu radacina
in sinele meu dezghiocat
in figura mea ce se zbate cersind.
O farama de nisip temerar
sa pritoceasca talpile descuamate
sa astearna praf de seminte crescute in aburul dospit al ierburilor marine
al ierburilor padurii
voi zane verzui
ati devenit de piatra
si picurul de cristal s-a inzapezit de tot.
Dezveleste-te batrana mea de sare
arata-mi cum sa privesc
arata-mi uimirea si tremurul degetelor
si porii margelelor mele de foc
culege-mi petala vie si rupta
si arde-ma
in gheata haului meu.
024006
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
223
Citire
2 min
Versuri
37
Actualizat

Cum sa citezi

bianca giurgiu. “nocturna.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bianca-giurgiu/poezie/30982/nocturna

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ioana-bogdanIB
Ioana Bogdan
Bine ai venit si felicitari pentru acest prim text.
0
@gabriel-nitaGN
Gabriel Nita
Bun venit pe site!
0