Poezie
ploaie in doi
1 min lectură·
Mediu
totul era fluid si jilav
incaperea se ingropase in pamantul reavan
deschis de sarutarea ta
atunci
se parea ca ceata rosiatica a invatat sa ploua
racoros si vesel, frenetic,
ca in padurile tropicale,
mustind toata particula de umoarea imperecherii
numai coconul nu se voia iesit
iar înserarea ne ucidea in fiecare clipa
pornirea secreta din fibra
pornirea amurgului alb
cu zimti de aur
al oamenilor care stiu.
stateam asezati pe buza vâltorii atunci
cu lumini de fiare incoltite
cu genuni brazdându-ne în obraji
eu eram mai adânc cufundata intr-o nisa
tu crispat
mai aproape de cer
ovalurile se roteau sub greutatea noastra
clocotitoare si dulci
asteptau sa inghita firele noastre de carne care
uneori reverberau
alteori nu
se zamisleau atunci globuri umplute cu mirosurile noastre
lumi singure
lumi indragostite
lumi de pori umpluti cu polenul hazardului
diamantele
au învatat si ele sa zboare
în ploaia pornita din nefirescul ei
si ploua nestavilit, cu ace de granit
cu scantei despicate din cuvinte forjate
in fierul din noi
fier care se topea
invelind arterele noastre plesnite,obosite
de dor.
012859
0
\"eu eram mai adânc cufundata intr-o nisa
tu crispat
mai aproape de cer\" m-au dus cu gandul la \"Cantec\"-ul lui Nichita...:)
am sa te mai citesc...