Tu locuiești în casa cu perdelele trase
de Dumnezeu migălit de cuvântul ca o cruce
care te-a atins clocotind fiecare noapte
prin care am trecut călcând peste greieri cu guri încleștate.
Ochiul
Inima îmi fierbe în laptele sânului
iubesc trupul deșirat
ca o perlă scăpată din mâinile culegătorului
în părțile goale ale pământului
mi s-au lipit pleoapele
de mormanul de umbre
pe care
Toamna ne întâlnim pe ascuns
și ploile îmi decolorează buzele pe cămașa lui
sânii ca fructele otrăvite
îi macină zâmbetul alb
îi șifonez toată carnea
pe care emoția i-a gătit-o la patru
Domnule Ra,
Nu mai am straturi fine de rujuri
și nicio cămașă de noapte sub cordonul tăiat,
mi-am epilat carnea cu ceară fierbinte,
așteptându-L pe Dumnezeu cel uitat.
Privesc cerul ca pe o
Ca să ajung la tine
am înghițit felii de asfalt
ruginindu-mi în ochi semnele interzis.
Uneori aș fi vrut
să îmi las toată carnea în frunze
iar la tine să nu mai ajungă nimic.
Respirația
Tu cine ești de mă poți împietri
în focul necioplit al acestei duminici
în care putrezim nesătui de păcat
pe cearceaful scuturat în miezul de pântec
slujindu-ți cu sânii aruncați către
Copilul cu obrajii dezghețați în șireturi
ține de mână un bărbos cu tălpile rupte
ochii îi curg în coaja de pâine fierbinte
pe care porumbei o sărută
copilul e vesel
bărbosul e trist
sub
Dragule
mi s-a oprit la fereastră limuzina din nori
dar nu mai urc
așa că am topit-o cu noaptea
Umbre de licurici îmi fumează perdeaua
îmi torn în pahar lumina veiozei
și asist cum tavanul
Curgeau din sâni zăpezile de iască
Și psalmul învierii era în nedeajuns,
Se îndulcea pământul ca o pască,
Iar sulița luminii se poticnea de sus.
Sub coifuri ruginite martiri și farisei
Își
Sânii mei dorm în perle de marmură albă,
simt rădăcina ochilor tăi cum le vindecă visul,
din riduri am băut clepsidre cu nisip obosit...
E noaptea când umbra îmi spintecă curcubeul din
În cearcănul de pântec îngenunchiază pruncii
Și mânzul de sub brazdă în nechezat mă plânge,
Pe sânii reci de ploaie în cuiburi cântă cucii,
Din babilonul pietrei lumina nu mi-ajunge,
Am luat
În curte O găină ciugulea un ou.
Pentru asta mama a tăiat găina.
Dimineața ne trezește cocoșul.
Calcă bătătura.
Mama fierbe O supă.
Mă trimite în grădină după pătrunjel.
Lângă poartă îmi sare
Burțile pietrelor ajungeau până la cearcănele îngerilor,
m-am născut din șarpele casei,
clocoteau zăpezile în palmele nopții,
din rănile laptelui am supt ca un plâns;
gheare de vultur trăgeau
Dimineața se pierde în bruma din omida pământului,
tot mai uscată ca un lujer înfășurat pe cenușa clepsidrei
din care ciugulesc păsări cu aripi amputate de cer
și oasele din morminte sar în
Diagnosticul medicului cu licență domestică: boala literaturii distructive;
Domnule, toate serile mi le petrec pe șantierul cuvântului pietruit,
Pe un scaun cam tare de când n-am mai luat cina cu o
Cred că din ficatul poetului au mușcat vulturii albi,
din tălpile lui au ieșit cârtițele întunericului,
părul i-a fost smuls de mănușile ploilor reci,
iar ochii i-au fost prinși în zalele sânilor
El a văzut fecioara însărcinată cu cerul,
plâgând ca o pasăre rară îndoliată de zei,
singur pășea cu genunchii lupilor îmblânziți,
pe umeri cu gheare de corbi gata să-i sfâșâie ochii,
era
Ne-am iubit când răsărea soarele din colțul pietrei senin
Și coborau ciobani cu mioare fluierânde din rai,
Când roua vindeca iarba de secetă și de venin,
Iar pescarii frământau aurul în momeli de
Da, viața mea e un dezmăț de fecioară
Care, în loc de bărbat, caută streașina casei,
Să vadă dacă vreun cuib a fost pârjolit de eresuri,
Încercând să găsească lăcaș pentru un cuc fidel,
Mânjit de
Ca un bulgăre din cometă de aripă,
Cu ochii în două piuneze de floare,
O cioplea cerul după propria formă,
Deasupra bocancilor unor stâlpi interziși
În care greierii se obrinteau de
Nu s-a găsit antidotul pentru urinatul în oala de noapte,
Unui diabetic i se implantează ficat de corb pentru a atinge concurența spitalului
Unde muribundul își schimbă globul ocular cu globul
De ce mă vezi femeie fără lume,
O nimfă muritoare printre nume,
Un semn dintr-o cenușă literară,
O magdalenă prohodind în ceară,
Un dumnezeu culcat pe o ureche
Ce stă la căpătâiul tău de
Soldatul a depus jurământul alfabetizării întârziate craniului sufletesc,
Gulerul verde atrage atenția părinților emoționați pe patul de pușcă,
Unul cu epoleții veterani de război vorbește în față
Cum plesnea biciul iernii la streșini,
de cădeau merele coapte din mine
și-mi tăia tata din lemnul pădurii,
iar mama îmi picta chipul pe felia de pâine,
Aveam zăpadă și în dinții de