benescu coralia-adriana

Tu locuiești în casa cu perdelele trase de Dumnezeu migălit de cuvântul ca o cruce care te-a atins clocotind fiecare noapte prin care am trecut călcând peste greieri cu guri încleștate. Ochiul

Inima îmi fierbe în laptele sânului iubesc trupul deșirat ca o perlă scăpată din mâinile culegătorului în părțile goale ale pământului mi s-au lipit pleoapele de mormanul de umbre pe care

Toamna ne întâlnim pe ascuns și ploile îmi decolorează buzele pe cămașa lui sânii ca fructele otrăvite îi macină zâmbetul alb îi șifonez toată carnea pe care emoția i-a gătit-o la patru

Curgeau din sâni zăpezile de iască Și psalmul învierii era în nedeajuns, Se îndulcea pământul ca o pască, Iar sulița luminii se poticnea de sus. Sub coifuri ruginite martiri și farisei Își

Sânii mei dorm în perle de marmură albă, simt rădăcina ochilor tăi cum le vindecă visul, din riduri am băut clepsidre cu nisip obosit... E noaptea când umbra îmi spintecă curcubeul din

În curte O găină ciugulea un ou. Pentru asta mama a tăiat găina. Dimineața ne trezește cocoșul. Calcă bătătura. Mama fierbe O supă. Mă trimite în grădină după pătrunjel. Lângă poartă îmi sare

Burțile pietrelor ajungeau până la cearcănele îngerilor, m-am născut din șarpele casei, clocoteau zăpezile în palmele nopții, din rănile laptelui am supt ca un plâns; gheare de vultur trăgeau

Dimineața se pierde în bruma din omida pământului, tot mai uscată ca un lujer înfășurat pe cenușa clepsidrei din care ciugulesc păsări cu aripi amputate de cer și oasele din morminte sar în

El a văzut fecioara însărcinată cu cerul, plâgând ca o pasăre rară îndoliată de zei, singur pășea cu genunchii lupilor îmblânziți, pe umeri cu gheare de corbi gata să-i sfâșâie ochii, era

Ne-am iubit când răsărea soarele din colțul pietrei senin Și coborau ciobani cu mioare fluierânde din rai, Când roua vindeca iarba de secetă și de venin, Iar pescarii frământau aurul în momeli de

Da, viața mea e un dezmăț de fecioară Care, în loc de bărbat, caută streașina casei, Să vadă dacă vreun cuib a fost pârjolit de eresuri, Încercând să găsească lăcaș pentru un cuc fidel, Mânjit de

Ca un bulgăre din cometă de aripă, Cu ochii în două piuneze de floare, O cioplea cerul după propria formă, Deasupra bocancilor unor stâlpi interziși În care greierii se obrinteau de

Nu s-a găsit antidotul pentru urinatul în oala de noapte, Unui diabetic i se implantează ficat de corb pentru a atinge concurența spitalului Unde muribundul își schimbă globul ocular cu globul

De ce mă vezi femeie fără lume, O nimfă muritoare printre nume, Un semn dintr-o cenușă literară, O magdalenă prohodind în ceară, Un dumnezeu culcat pe o ureche Ce stă la căpătâiul tău de

Cum plesnea biciul iernii la streșini, de cădeau merele coapte din mine și-mi tăia tata din lemnul pădurii, iar mama îmi picta chipul pe felia de pâine, Aveam zăpadă și în dinții de