Poezie

El

1 min lectură·8 septembrie 2010

Mediu

Curgeau din sâni zăpezile de iască

Și psalmul învierii era în nedeajuns,

Se îndulcea pământul ca o pască,

Iar sulița luminii se poticnea de sus.

Sub coifuri ruginite martiri și farisei

Își injectau perfuzii din lacrimi de cucută,

Avea veșminte crucea din lumânări de stei,

Pe care, cu durere, Iisus o mai sărută.

Și se închise cerul în colții de felină,

Podgorii seci mușcau cocoașe de cămilă,

Vedeam cum în fecioare și pântecul se-nchină

La mucegaiul gropii, vezuvie nubilă.

Dar ochiul alb de mamă era deja mormânt,

Tăciunii de țărână se aprindeau în fașă,

Uitaseră și popii de propriul jurământ

Și-n pielea unui șarpe se-ncolăceau de pașă.

Și robul era rege, iar rege, un irod,

Ce-și îmbăta mândria cu laurii de zestre.

Amurgul se-nroșise în lanuri de prohod,

Iar carnea lui durută se învia-n căpestre.

Au fost piroane grele, bătute să-L conspire,

Pianului din doliu îi amuțise nota,

Și crucea nu-și găsea neasemuitul mire

Ce-și împlinise nunta în raiul din golgota!

001.388

benescu coralia-adriana. “El.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/benescu-coralia-adriana/poezie/13952856/el

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.