Doi straini
N-ai stiut de unde vin
si as fi vrut sa-ti fiu strain.
Sa ramai un nume dulce de rostit,
de nevazut, de necunoscut.
Si daca sti cat de mult
a minunat fiinta ta
in existanta
Fantana Castaliei
Castalia! vreau apa din a ta fantana
sa fie cea mai rece, sa fie cea cea mai buna
s-apoi s-adun lacrimile versurilor mele
sa lovesc strunele cu ele,
sa fac lira sa
Plange artistul de amara-i neputinta,
plange de inutila varsata vointa,
caci panza ce-i sta colorata in fata
nu are nici glas, nu are nici viata.
El vrea sa astearna curand pe hartie
tot
Hebe
O unda a melodiei lovi racoarea pietrei,
sari o picatura pe firul gras de iarba
si izvori frumosul chip al fetei
dorind lumina sa absoarba.
Un pas timid spre departari
si suflu-ti
Inspiratie
E mana mea o stanca
uitata-n neclintire,
ascunsa-n foaia adanca
pierduta-n adormire.
Si, tu, creion nevrednic!
umbresti albul domol
ce izvoreste din nimic
si
