Poezie
Pământ și apă-amestecate în cuvinte
1 min lectură·
Mediu
Suntem supuși
legilor vieții,
ce ne adună-aici,
pe-acest tărâm.
Pământ și apă
se-amestecă-n cuvinte,
născând idei de viață
și sfârșit de drum.
Apă, pământ,
iubire și culoare
amestecate-armonios,
ne dăruiesc obiecte de valoare,
unice urme rămase amintiri
ce poartă-n umbra lor
imaginile unor lumi
trecute prin vâltoarea
unui ocean de lupte, tensiuni.
Totu-i în van?
Atâtea vieți pierdute,
atâtea frământări de gânduri
și iubiri,
să fie înecate
în mocirla unor fraze
pline de goliciune și urât?!
Sunt aruncate-n groapa neștiinței
imagini mândre de eroi iubiți,
istorii așternute-n veacuri
părăsite-s în colțuri prăfuite
și-s scoase la vedere...
Nimicnicii!
Aș vrea să văd cum mai putem renaște,
istoria adevăratelor minuni
ce au adus umanității odată,
atâta strălucire.
Oare-i un veac apus?
001.617
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Bejliu Anne-Marie
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 119
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 35
- Actualizat
Cum sa citezi
Bejliu Anne-Marie. “Pământ și apă-amestecate în cuvinte.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bejliu-anne-marie/poezie/145534/pamant-si-apa-amestecate-in-cuvinteComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
