Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

timpul în care locuiesc

1 min lectură·
Mediu
cât un purice timpul în care locuiesc
într-o absență aproape controlată
este tot o verigă a timpului universal în care
un singur cuvânt poate uni
viața cu moartea moartea cu viața
într-o prelungă cântare a tuturor și a nimănui
pe acoperișul blestemat al lumii umane
mă redescopăr umbră pe zidurile metaforei vieții
verbul mă urcă și mă coboară
unicul verb pe care-l pot asculta
atâta vreme cât încă simt că exist
indiferent de materia în care agit
steaguri albe către mine însămi
căutându-mi adevărata definire a întregii ființe
26 octombrie 2018
001.657
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
91
Citire
1 min
Versuri
15
Actualizat

Cum sa citezi

Bejliu Anne-Marie. “timpul în care locuiesc.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bejliu-anne-marie/poezie/14132757/timpul-in-care-locuiesc

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.