Poezie
jocul parcursul lui contează
1 min lectură·
Mediu
pe nisip încalț
sandalele cuvintelor
pe nisip ridic
castelele de metafore
apoi cineva
cu indiferență și naivitate
dărâmă totul
în liniște o iau de la capăt
pentru că cineva a spus odată
demult
că drumul contează
cred că finalitatea este
o iluzie dureroasă
jocul
parcursul lui contează
- îmi spun eu
iar clovnul
îmi ciupește orgoliul
încercând să rupă frâiele cailor
de pe pajiștile gândirii limitate
nu-i așa, Victore, că ei, armăsarii,
sunt liberi oricum?
și gândurile la fel
prind frunzele toamna
apoi
în mâinile obosite mi le aștern
curcubeie ruginii
în amintirea seninului primăverii
și a culorilor promise
de Dumnezeu
vara nu îmi place. e prea cald,
prea uscat totul
noroc cu oazele din metafore
și mâinile care
prind fluturii albi dispăruți
pentru o vreme
în buzunarele copiilor
Anne Marie Bejliu, 1 octombrie 2017
001.355
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Bejliu Anne-Marie
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 135
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 38
- Actualizat
Cum sa citezi
Bejliu Anne-Marie. “jocul parcursul lui contează.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bejliu-anne-marie/poezie/14114087/jocul-parcursul-lui-conteazaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
