Poezie
paharul de pe scaun mă privește
1 min lectură·
Mediu
mă țin cu gândul de podea
să nu mă cațăr pe pereți
neputința ucide clipele
- mai e un pic! mai e un pic!
îmi spune Victor apoi
reîncepe să răsucească
frunzele ruginite
nu știu cum
dar reușește să le determine
să privească răsăritul
și în crucea nopții pe care el
o albește mereu aurind-o
unele redevin verzi
paharul de pe scaun mă privește
îl iau cu amândouă palmele unite
îl umplu cu apă
jumătatea goală primește mereu
câte un mugure nou
când nu mai aștept nimic
la capăt de drum începutul tresare
și mă ia de braț
Victor râde sub coiful lui ascuțit
- ai văzut, Anna, ce simplu este
să-ți schimbi mereu gândul?
- bine, Victore, dar asta, în mediul uman,
pare a fi instabilitate
- lasă prostiile și vezi-ți de tine, femeie!
las totul deoparte
strâng în pumn un ciob de putere
privesc forma lui în care se înscrie perfect
chipul meu de acum
linia aceea de pe spate arde
încerc să o ignor apoi
umblu năucă prin mine căutându-mă
căutând
cu privirea zenitul
sperând nadirului atingerea
într-un acum nenăscut
Anne Marie Bejliu, 25 septembrie 2017
001.214
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Bejliu Anne-Marie
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 189
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 39
- Actualizat
Cum sa citezi
Bejliu Anne-Marie. “paharul de pe scaun mă privește.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bejliu-anne-marie/poezie/14113769/paharul-de-pe-scaun-ma-privesteComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.