Poezie

păsările îl dor

1 min lectură·24 septembrie 2016

Mediu

adu-mi o așchie de cruce

din lemnul copacului

pe care umbrele îl hăituiesc

în dansul lor nepotolit

s-au răsfirat zorile și tu

ai rămas treaz

peste poduri pașii trec în

cadența unui nimic pe care nimeni

nu-l lasă să moară

îl lasă să trăiască

în costumul acela zdrențuit și

păsările îl dor de câte ori

sculptorul ia dalta în mâinile noduroase

și le transformă pe toate

în statui mărunte

apoi le lasă să-și rotunjească

formele în ploile orașului

pe străzi numai cuburile de piatră

mai rezistă indiferenței oamenii poartă măști

și în toate scenariile zâmbesc blând

totuși umbrele

continuă să hăituiască acel copac

în dansul lor

și filele cărților se smulg singure

căutând autorul

crește în tine frica de a fi

și lași pe asfaltul găurit viața cheile

și firele de iarbă pe care

le strângi în fiecare zi

așteptând natura să crească

au rădăcini, copile, au rădăcini...

și cuburile, tată?

și cuburile, puiule, și ele

Anne Marie Bejliu, 24 septembrie 2016

001.283

Bejliu Anne-Marie. “păsările îl dor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bejliu-anne-marie/poezie/14096946/pasarile-il-dor

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.