Chiar și o fațadă sticloasă
doar inima dă șah
luptei dintre zi și noapte
- N-o mai răsuci, Vântule,
pe ici, pe colo !
De milenii
e aceeași notă de plată…
Ajungă-i inimii bătăile ei !
Dacă o
Piramidele-s tocite
chiar din
marmură și miere
când de vifor-s respirat
și-n durere condamnat -
Călare pe-un cal măiastru
cer să fie cer albastru !
Caut mut un muribund
căci am iarăși
rol
Plouă …plouă
Picură- din roua cerului
Îmi inundă obrajii…
-Nu mai vreau suferință !
(îmi strigă inima zbuciumată)
-Nu-ți fie teamă !
(A spus deodată
o voce ciudată-)
E doar…o picătură de
1.
În respirări de trandafir
alb plânge
versul.
2.
Râu de speranțe,
râu de mister
-desfrunzită-.
3.
În albul zăpezii
singură
albastrul cerului.
4.
Dintr-un Univers
într-un
De astăzi am să adun pământ
Ca să-l preamângâie lumina
și astfel piatra - totdeauna
în gând, îți va șopti de mine.
Iar tu, mânat de dor nebun
ai să culegi și ce nu-i bun
și astfel, la tot
E atât de senin când plouă șiroi
și atât de lumină în noapte
când desculță e talpa-n noroi
iar viața picură-n șoapte.
E atât de tânăr un copil bătrân
când află că moartea e în viață
iar
Unii,
Își sprijină capul pe umerii timpului
pentru ca apoi
să dea din picioare
că sunt scoși afară din ring-
Alții,
luptă contra timpului
și îmbătrânesc
înainte de
Când ne purtăm capul pe brațe
umbrele noastre
s-au mai prins în jurul
razei singuratice
dar acum,
s-au îmbrățișat atât de tare
încât
au aceeași Umbră…
Bucuroși că și-au găsit
nectarul
Flacăra mea îngheață la polul nord al inimii tale
iar
la polul sud, buza stâncii tale
se topește
la scânteia zâmbetului meu
așteptându-ți brațul stâng sub copacul bătrân
crescut
chiar în
Gata !
Am spart zidul plângerilor !
Călare pe Pegas
voi ucide Mărul discordiei
și voi căuta
(chiar și cu ochii lui Argus)
” pasărea albastră”
din grădinile Armidei-
Să fie, oare,
o altă
A mai căzut o toamnă peste noi…
Cad frunzele căzându-și verdele
strâns de două anotimpuri-
Cad merele
pentru ca zdrobite
să-și arate Sinele din ele-
Cad ploile
iar colții vântului
se-nfig în
Unii consideră că au stofă
îmbrăcându-se în cuvinte
când mai bine
ar spune vorbe goale-
Alții
pun o floare la butonieră
și consideră că e de ajuns-
Atenție:
oamenii cu inima în
Vreau să strâng în palma mea
Verdele crud al firului de iarbă-
Vreau să simt frăgezimea
ce-mi purifică sufletul..
L-am strâns, l-am simțit-
Am simțit respirația
ce abia mai dădea
semn de
În râu de speranțe a înmuiat
condeiul luat din infinit-
A așternut nuanțe de cuvinte
ascultând glasul tăcerii…
Și-a dat seama apoi
că el nu se hrănește
cu pâine
că vede cu mâinile,
vorbește
