Gânduri nocive

Simt că viața mi se scurge încet pe-o hârtie neagră cuprinsă de o durere argintie amestecată cu-n roșu aprins de răsfăț în iad. Nimic aici nu mai funcționează cum trebuie, doar invers parcă aș trăi de la sfârșit spre început. Oare există o altă lume în care tot ce îți propui să iasă? Doar dacă crezi în ceva se poate împlini, însă acum nu pot să mă încred în nimic deoarece nici nimic nu se încrede în mine. Sper să îmi pot găsi copilul până nu-i prea târziu fiindcă nu vreau să-l pierd. Simt că totul mi se împotrivește și nimic nu-mi mai iasă așa cum vreau. Lumea mea se prăbușește în întunericul vag. Sclipirea ochilor tăi nu mă mai fac fericită acum fiindcă copilul meu nu mai este, iar tu lipsește odată cu el. Vreau să vă găsesc pe amândoi! Pierdută printre gânduri pornesc spre ușă să vă caut, dar la ușă bate cineva. Am deschis-o și era un polițai înalt și chipeș care a venit să-mi spună că soțul meu împreună cu copilul au fost uciși într-un accident de mașină în drum spre casă. În momentul când am auzit ce mi-a spus, singurul lucru pe care mi-l doream era să-mi revin din șoc, apoi am căzut neclintită, inconștientă. După vreo câteva ore mă trezesc pe patul din sufragerie, iar lângă mine erau Laura cu mama sa. Amândouă plângeau lângă polițistul care stătea pe canapea și cugeta. Singurul gând care-l mai puteam avea era acela că viața mea nu mai are nici un rost fiindcă singurele persoane care îmi aduceau o bucurie enormă erau soțul și copilul meu. Acum ce mă fac fără ei?