Bagarean Iulia

Nu am somn. Din nou. Încep să mă obișnuiesc cu fazele astea, se pare că insomnia îmi dă târcoale din când în când. Toată populația doarme dusă la ora asta, ferestrele sunt întunecate. Doar una,

Sumtem existențe efemere, Oaspeți la un ospăț regesc, Chipuri de lut îmbătate cu vinul lui Dionisos În fiecare zi, în fiecare boabă de nisip Ce se scurge invariabil din clepsidra de ipsos. Ni se

l-am plăsmuit din lut și marmură albă ciopleam, mușcam și sărutam ochii ce n-au existat până atunci, în clipa alfa fâșii, fâșii se rupeau în timp ce eu jubilam ieșea furios din cocon și

Ochii mei privesc în gol, Îi aud dar nu le-nțeleg cuvintele Două stări surori ce premerg Starea de desprindere A minții și sufletului de corp Când eu, precum un iceberg, Trec marea înghețată a

Gata, am ieșit la răspuns. De fiecare dată când se întâmplă asta, mă încui în mine din cauza repulsiei simțite - de ce să dau raportul? Nu sunt în armată. Viața poate fi privită ca o lecție,

Să cadă cerurile pe pământ, Pământul să se fărâmițeze Ființele să dispară sucombând, Moartea un zâmbet să schițeze. După ce Pământul va fi pulbere Vom păși pe negrul pergament Înfrățiți

Când porțile de jad ale eternității Se deschd cu vuiet de futună, O scânteie se strecoară printre ele Și crește intr-o fâșie de lumină. Deși vine din neant În urmă-i sunt valuri de cenușă Căci