Delir

l-am plăsmuit din lut și marmură albă ciopleam, mușcam și sărutam ochii ce n-au existat până atunci, în clipa alfa fâșii, fâșii se rupeau în timp ce eu jubilam ieșea furios din cocon și mă învârtea în brațe mai repede, mai strâns mă ținea și mă purta mai departe, mai adânc, mai profund în străfundurile minții mele deșert și văi secate - panorama mea lăuntrică ființa lui dispare, se topește mă inundă și țâșnește prin pori și strigăte; se topește ca o boare în deșert e o oază iar eu sunt îndrăgostită asta e fata morgana oare?