Raspunsul

Gata, am ieșit la răspuns. De fiecare dată când se întâmplă asta, mă încui în mine din cauza repulsiei simțite - de ce să dau raportul? Nu sunt în armată. Viața poate fi privită ca o lecție, dar și lecția ca o viață. Ni se pun de multe ori întrebări abrupte, cărora nu le găsim răspuns în nici un colțișor al creierului. Dar să continui cu răspunsul la lecția asta universală. Prima întrebare vine ca un trăznet: \"Cum stai cu matematica?\" Destul de rău, răspund eu, căci mereu încurc adunările cu înmulțirile, și încerc operații imposibile, precum ridicarea la putere a contului din bancă. Profesorul, care e Viața însăși, ridică ironic o sprânceană și trece la următorul subiect: \"Dar cu istoria?\" Din război în război, căci încerc să-mi păstrez independența. Cei pe care îi credeam aliați m-au trădat, iar acum apăr fortăreața de una singură. La biologie, o nouă enigmă: \"Unde se alfă Homo Sapiens în lanțul trofic?\" Știința spune că se află în vârf, dar eu nu sunt de acord. Homo Sapiens se alfă mai jos decât vertebratele, din cauza mediocrității, ipocriziei și superficialității în care se scaldă. Alunecând din sinceritatea dureroasă spre obrăznicie, mai primesc o șansă, înainte de a fi dată afară pe ușă: \"Să vedem tema la română.\" Măcar aici am avut noroc cu muzele și cu pixurile, care s-au îndurat și m-au lăsat să-mi vărs gândurile pe hârtie. Profesorul îmi citește tema, iar spre sfârșitul ei schițează un zâmbet, semn că mai am o șansă să promovez școala vieții. Mă întorc în bancă gândind că o să iau o notă mică, pentru că greșesc mereu. Ar trebui să iau ore de meditații, dacă cineva m-ar putea lumina, spunându-mi cum să învăț din greșeli cu adevărat - cum să nu le mai fac.