Avraam Geldman

nu se mai văd stele în jurul tău și nici apusurile de soare nu mai există Există decor. din amintiri fugare desăvârșite alunecări de memorie și șoapte suprapuse terenuri cu număr cadastral fug prin

Jeleu de marmură și pudra de fluture cărarea spre umbra inimii calcarul pământului minion ce tresare figurine de lut nu mai e umbră! Văd soare! prin toate stările tăișul sabiei se poartă capul de

Am adunat în ochii tăi și ceruri și caleidoscopuri stelele cu vânătăi au dat lumină din tenefericuri și tot acel amalgam perpetuu și eltruric e omniprezent! Zgârâiam razele de soare sulfuric Doar

Capsula timpului lacrima din ochiul umbrei lacuna cortinei de plumb și goana de timp Nu aparținem nu ne aparține timpul în matricea care trăim îmi spuneai iluzii gonașe și că nu mai suntem ceea ce

nu este aici e undeva mai departe se aude, se simte noi zăcăminte de minereuri sufletesti. Cauti imaginea completă? o fi, posibil... din zgura de fier și sentimente figura năucă si

Mesaje prin tăcere și ploaia în fereastră e iarăși o nouă zi în calendarul rupestru. Nu ai ce îmi spune și nici nu sunt așa cuvinte Tăcerea măiastră prin șoapte tenebre se adună și pleacă cu

Himere zburând cești de cafea și vulturi cu cărți in gheare. Imaginea ta, mereu mă pătrunde sunt și viu și himeră Te caut, mă cauți pleci și rămâi. Timpul sugrumă plăci de