Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Zumzăica murdărica

Poveste în rime

2 min lectură·
Mediu
Zumzăica pofticioasă,
Se rotește peste masă,
Și pândește farfuria,
Făr* să-și spele murdăria
De pe tălpi, de pe mânuțe,
De pe negrele-i hăinuțe.
”Hm... - își spune pofticioasă -
Nu știu ce o fi, da-i grasă,
Și miroase, și sclipește,
S-o mănânc mă îmboldește.”
Însă sora Bâz, vocală,
Spune scurt: ”Mergi și te spală!”
Uf, i-a cam tăiat elanul...
Explodând precum vulcanul,
Protestează, bombănește,
Și din zbor se pomenește
Că înoată prin sarmale,
Ca-n izvoarele termale.
Iese cu mult sos pe labe,
Zumzăind monosilabe,
Și așa preocupată,
Vede și o ciocolată,
Și dorința sa, - e mică -
Să ia doar o pătrățică.
Cât s-a lăfăit pe masă,
A ieșit mai unsuroasă,
Și c-un miros de îți vine
Să te ții de nas, da bine,
Că asfel ți-e rău de silă,
Însă sora Bâz, din milă,
O ademenește-n baie,
Și sub dușul ca o ploaie,
O spală, o săpunește,
De igienă-i pomenește,
Și ștergând-o îi dă sfat:
”Ce bine te-am curățat!
Nu mai sta fato, murdară,
Ia uite ce fețișoară!
Nu-i păcat că ești frumoasă,
Și să stai zilnic la masă,
Mânjită ca pucelușul?
Știi acuma unde-i dușul...
Zumzăica rușinată,
Curățică, parfumată,
A promis că niciodată
Nu va mai umbla pătată.
00709
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
201
Citire
2 min
Versuri
46
Actualizat

Cum sa citezi

Aurora Luchian. “Zumzăica murdărica.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/aurora-luchian/poezie/14151137/zumzaica-murdarica