Poezie
Nucă cât un ou?
Fabulație
2 min lectură·
Mediu
O cioară cu pliscul mare,
S-a căznit pân’ la-nserare,
Să desprindă de pe ram,
Fără ajutor, un dram;
O nucă cât un cartof.
Se oprește: “Of! Of! Of!
Să o iau, de-aș reuși,
Toți copiii i-aș hrăni!
Zvâcnește-ndesat și tare,
Gest reflex la supărare;
S-a sucit, a tras de ea,
Nuca țeapănă ședea!
A căscat pliscul, căscat,
Nici n-am zis că n-a crăpat!
Și forțându-se cu zel,
A desprins-o ușurel.
“Tiii, Doamne, ce bucurie
Mi-ai făcut azi, la chindie!
Voi hrăni puiuții mei,
Să se facă voinicei…”
Gândea cioara când zbura,
Mândră de captura sa.
Și fâlll! fâlll! o oră-ntreagă,
Toate ciorile s-o vadă.
Invidii, mirări și șoapte,
Asta auzea prin spate.
Suratele cârcoteau
Și istorii născoceau
Că-i din plastic. Unde, zău!
Ați văzut nuci cât un ou?
Dar în sine se-ndoiau,
Nuci cât oul, existau…
Una cu pene zburlite,
O sfrijită ce n-o-nghite,
Se năpustise spre ea,
Și-n nucă cu sârg lovea,
Până o scăpă din zbor,
Și se duse vâjjj! pe sol,
Într-un smoc de pătrunjel,
Speriind un șoricel.
Cioara-n pagubă oftase,
De-au făcut norii grimase;
Și-ntristată murmura:
“De-o găsi-o cineva
Să se bucure de ea,
Va trece mâhnirea mea...”
Și-am găsit-o nu-i poveste,
Și iute v-am dat de veste!
O morală spre sfârșit,
Flerul meu tot a găsit:
Când aduni de te spetești,
Doar invidii răscolești! -
001.033
0