Poezie
De atâta secetă - autor Aurora Luchian
Poezie pentru copii
1 min lectură·
Mediu
Geme câmpul însetat,
De mult nu a mai plouat.
S-a crăpat, iarba-i uscată,
Balta din preajmă-i secată.
Obrajii-i zvâcnesc de-ncinși.
Spinii, mărăcini, învinși
De arșiță și dogoare,
S-au sfărmat și zac în soare.
Măceșul și-a copt forțat
Fructele...și s-a-ntristat.
Cosașul abia respiră,
Nu mai cântă. Ce mă miră?
Moleșit și prăfuit,
C-un copil micuț, slăbit,
Stau sub știrița-năsprită,
Gălbejită, scorogită.
Din lanul îngenuncheat,
Se-nalță un șuierat,
Trist, prelung, de ciocârlie,
Plânge veșteda câmpie.
Un păianjen se sforță
Și o pânză înșiră,
Cu speranța-n ziua nouă,
Să strângă un bob de rouă.
-Mi-e sete! scânci un pui,
Cătând ochii mamei lui.
Mamei, lacrima îi scapă
Și copilul își adapă.
001.096
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 108
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
