Poezie
Din croșetul unei zile - autor Aurora Luchian
Poezie pentru copii
1 min lectură·
Mediu
Vânt domol, zarvă-n frunzare,
Cer senin, când ploi călduțe,
Floricele prin ponoare,
Urzici, ștevii, ciupercuțe.
Sar lăcustele tăcute,
Mișcând ierburi mătăsoase,
Cu rochițe verzi, în cute,
Iubesc zilele frumoase.
Roșie pe aripioare,
Buburuza e grăbită.
Cu buline pe spinare,
A scăpat de laringită.
Ca o mare verzulie,
Lanurile, dimineață,
Croșetându-și maci, o mie,
Văl de purpuriu înalță!
Ciocârlia-n armonie
Cu un ciocârlan, un june,
Au umplut vasta câmpie,
Cu tril amplu, o minune!
Asfințitul dă binețe,
Gânditor trecu colina.
Noaptea, ca și la altețe,
Îi stinse tiptil, lumina.
001.024
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 88
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
