Poezie
Din Raiul lor - autor Aurora Luchian
Poezie educativă pentru copii
1 min lectură·
Mediu
Desculțe, prin rouă trec
Berzele spre bălți albastre.
Broaștele în cor petrec,
Cântând voios, verii noastre.
.
Trece o egretă lin,
Plescăia și-o rață sură.
Se ridică c-un suspin,
Lișița ce-a stat pe zgură.
.
Chicotind un pescăruș,
Spuse unui stârc roșcat:
-Nagâțul și-un țigănuș,
S-au certat, s-au împăcat!
.
Lopătarul s-a-nălțat.
Mierla neagră, sedentară,
Trecu și l-a salutat,
Potârnichea, lut, își cară.
.
Într-un mal, în loc ascuns,
Prigoria colorată,
Înăuntru a pătruns,
Și clocește încântată.
.
Cormoranul stă pieziș.
Lebedele plutitoare,
Tăind apa, stufăriș,
S-au dus domol, la culcare.
001.140
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 91
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 29
- Actualizat
