Poezie
Eu sunt "dus", ori ea-i smintită? - autor Aurora Luchian
Pamflet
2 min lectură·
Mediu
M-a-mbrăcat pe gustul său, mi-a zvârlit șoseta ruptă,
Și cravata de la mama, gest ce îl declar insultă.
Mănuși, pulover croșetat, tot de mâinile-i măiestre,
Ce soață nesăbuită! Și mi-au fost date ca zestre...
.
Am avut și-o pălărie de-a tăicuțului, cam roasă,
Și-ntr-o zi o înșfăcă și-o centră tocmai pe casă!
Cică n-ar mai fi utilă, nici să pui ouă, vreo zece,
Sfidându-mi amărăciunea, decretă: "Lasă că-ți trece!
.
Strângi ca babele țicnite, vechituri de când e veacul,
Ba că au valori de suflet... Nu simți că miros ca dracul?
Tii, dar și izmana ruptă, de-a străbunului, o porți!
Nu observi că azi e cool să umbli și făr' chiloți?"
.
Uf, să fac pancreatită de atâta supărare!
Că și vesta locuită de molii, lălâie tare,
Ce-o primisem de la unchiul, de mulți ani, pe testament,
O făcu zdrențe c-un foarfec. Cert, mă duce-n faliment!
.
Mai aveam trei ciuboțele, neperechi, dar îngrijite,
Cusute, cu peticele, două în tălpi găurite.
Dar mă descurcam pe ploaie când treceam râul din sat,
Puteam găzdui și broaște...dar nevasta a aflat.
.
Le dăduse foc în curte, de-negrise tot cătunul,
Atunci, sincer, mi-a venit să o fac eu, pe nebunul.
C-un avânt nebănuit, de-a crezut că-s leopard,
Am băgat mâinile-n foc, n-am ținut cont că mă ard.
.
Mi-am pierdut rânduri de piele, iar carnea mi-a fost prăjită.
Spune tu, om cumpătat, eu sunt "dus", ori ea-i smintită?
Am zăcut mult în spital, (Nu c-aveam mâinile arse.)
Cic-am vrut să mă omor; în spital de boli nervoase...
.
Cine să mă înțeleagă? De-atunci declarat nebun,
Intrigat de nedreptate, că tot aia-i...cânt pe drum!
Înfoiat în costum nou, de crezi că-s parlamentar,
Arăt că aș fi țicnit, având șarm de demnitar.
001.213
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 287
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 39
- Actualizat