Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Cuptoraș - autor Aurora Luchian

Poezie pentru copii

1 min lectură·
Mediu
În pantalonașii scurți,
Și maieu decolorat,
Zburdă Cuptoraș prin curți,
Prin livezi, și-a colorat
Toate fructele de vară,
Nu i-a scăpat nicio pară!
.
Pe cer, soarele visa,
Nu dormind în pătucel!
Fără strai, sau pijama,
Sufocându-se și el,
Se gândea să facă baie,
Căci Cuptoraș îl înmoaie!
.
Greierașii toropiți
De căldura ca un jar,
Pe sub brusturi stau dosiți,
Că au zile cât un car,
Ca să concerteze mult,
Iar în seri cu drag, i-ascult!
.
Păsărelele în praf,
Dau din aripi și zvâcnesc.
Broscărimea, un taraf,
În iaz, apa, clipocesc,
Iar tăcut, un guguștiuc,
Șade sub frunze de nuc.
.
Vântul, cu un evantai,
S-a ascuns în codrul des.
Zdrelindu-se printre scai,
Spuse: “De-aici nu mai ies!
Să stau și pe un arici,
Tare-i răcoros aici!”
001.043
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
129
Citire
1 min
Versuri
34
Actualizat

Cum sa citezi

Aurora Luchian. “Cuptoraș - autor Aurora Luchian.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/aurora-luchian/poezie/14053541/cuptoras-autor-aurora-luchian