Poezie
Animație în primăvară II - autor Aurora Luchian
Poezie pentru copii
1 min lectură·
Mediu
Varsă soarele, lumină,
Din trăistuța sa de foc,
Și îmbie în grădină,
Orice puișor la joc.
Pe crenguțe-nmugurite,
Vibrând de alint și cald,
Două vrăbii ciufulite,
Îl privesc cu mare drag!
S-au dus zilele urâte,
Uite cât e de frumos!
Își spun vrute și nevrute,
Că și-au lăsat straiul gros.
O gânganie semeață,
În rochiță cât neghina,
Încă dis-de-dimineață,
Parcă inspecta grădina.
Ca un șerpișor din luturi,
O râmă, un firicel,
Își dorea viață de fluturi,
Să nu mai stea covrigel.
Dar din toate cine-i oare,
Cel mai falnic și zelos,
Stând pe gard, spre mândru soare?
E Costică, brav cocoș!
Are motive, nu-i glumă!
Un rățoi cât un ibric,
A venit urgent să-i spună,
Că din zori este tătic!
001.039
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 120
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
Cum sa citezi
Aurora Luchian. “Animație în primăvară II - autor Aurora Luchian.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/aurora-luchian/poezie/14046041/animatie-in-primavara-ii-autor-aurora-luchianComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
