Poezie
Gură-cască! - autor Aurora Luchian
Pamflet
2 min lectură·
Mediu
Cică dacă trag cu ochiul pe sub pălării, sau bască,
Când zăresc o zeitate, m-aș numi un gură-cască.
Nevasta, ce știe ea? Șmotru și ciorbe mereu,
Dar la o "sculptură vie", tresare și Dumnezeu!
.
Îmi zvârle o uitătură plină de venin. Tăios,
Spune că mai am un suflu și plec tare păcătos!
Și că ar fi mult mai bine la biserică a merge,
Iară ea, la vrăjitoare, ca magia să-mi dezlege.
.
Râd cu dinții ce nu-i am. Ce vrăji negre să mă pască?
Dacă văd așa splendoare și rămân un gură-cască,
E că n-am văzut vreodată pe nevastă-mea o clipă,
Să îmi defileze goală, să mă bucur...ea doar țipă!
.
Și își pune patru fuste până în pământ căzute,
Poate nu are picioare...De nimeni n-au fost văzute!
Eu le-am pipăit. Atât! Când am vrut ca să mă uit,
Am primit o stângă-n frunte...de-atunci am strabism și uit.
.
De sâni, uff, ce să mai zic? Au stat țanțoși vreo doi ani,
Apoi mamă productivă mi-a făcut nouă puștani.
Și-i ghicesc prin bluza groasă că au cam "plecat" în jos,
I-aș pune și silicoane doar să-i văd, acuma, moș!
.
A îmbătrânit și-i rea și uscată, pielea flască,
Nume nu mai am de mult, ea mă strigă "Gură-cască",
Fiindcă uit și că mă uit după fetele "surcele",
De m-apucă brusc o stare, de beau vin, vreo opt ulcele!
.
Ieri trecuse ca zefirul, strănepoata nu știu cui,
Domnu-i făcu doar picioare și-mi plăceau... Hop un cucui
Parcă din senin picase, gata moartea să mă pască,
Era soața mânioasă: "Iar rămași un gură-cască!"
.
Și așa o viață-ntreagă, gură-cască-s dezmierdat,
Și de ea, dar și de lume. Am avut nume vreodat'?
Mă frământ plin de mâhnire, numele să-mi cat' prin minte,
Sunt bătrân, am amnezie... Mama îmi spunea Melinte!
.
Azi m-am prefăcut că-s mort să aud cum mă bocește.
În durera văduviei mă alintă, pupăcește,
Și ce credeți? Grijulie, îmi puse pe cap o bască,
Și strigă din răsputeri: "Cui mă lași, tu, Gură-cască?"
001.141
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 335
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 44
- Actualizat