Poezie
Îmbuibatul - autor Aurora Luchian
Fabulă
2 min lectură·
Mediu
Impozant, un lup sătul, cu o mină foarte gravă,
Mergea țeapăn, apăsat, nici molcom, dar nici cu grabă;
Þinând prudent diplomatul ce părea din scumpe piei,
Se-ndrepta spre primărie cu "gorile" și "căței".
.
Cu priviri malițioase cătă spre copii desculți,
Zici că-s frați: murdari, schilozi, o duzină, toți mărunți!
Capetele cât dovleacul, trupuri slăbite de lipsuri,
Care își împart frățește, o pomană, niște chips-uri!
.
Rânjește o gură largă, văzând lăcomia lor...
Dar își opresc mestecatul salutându-l toți, în cor.
Neprimind niciun răspuns s-au privit trei clipe scurte,
Și cu fețe-ntrebătoare au fugit sfioși, spre curte.
.
Nor de praf-înecăcios au lăsat pe-nfumurat!
I-a țintit cu-atâta silă parcă-i prinse la furat.
Apoi și-au dat cu părerea după ce toți, au trecut,
"Ce să aibă el, cu noi? Probabil e surdo-mut!"
.
În cătunul lor sărac, năvălit de inundații,
Nu se fac discriminări: că-i soios, ori alte nații;
Au aceeași soartă toți, de la mentor, la sugar,
Și plâng cu același patos când le moare vreun măgar.
.
Din centru vine rumoare, cică lupul călător,
E venit din capitală cu finanțe-i senator.
Dar ce i se cășunase? Cert, veni cu gând curat!
Își luase diplomatul și suita și-a plecat!
.
Peste gloata necăjită s-a lăsat neagra-tristețe.
Þinând puii-goi de umeri, resemnați, îi dau binețe.
Parcă erau invizibili, sau erau niște morți-vii?
Și totuși au lăcrimat pe capete, la copii...
.
Morala:
.
Dacă ai pâinea în mână și-o poți împărți cum vrei,
De la cei mai oropsiți, pân' la lingăii-căței;
Nu te duce la sărmani doar s-o fluturi că o ai,
Apoi s-o bagi iar în traistă, că nu ești vreun sfânt din Rai!
Și mai știu că îmbuibatul, cât o fi de spilcuit,
Și cu puteri investite, are suflet-putrezit!
001.081
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 290
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 43
- Actualizat