Poezie
Unde-i dreptatea boului declarat? - Fabulă - autor Aurora Luchian
Fabulă
2 min lectură·
Mediu
Un măgar, un porc și-un bou,
Râdeau de făceau ecou,
Într-un bar de modă veche,
De credeai că-s dați în streche.
*
Trece o jună vițică,
Cu mers lasciv, subțirică,
Șolduri fine și picioare,
De-i lăsă în nemișcare!
*
Într-un rictus stins, hidos,
Porcul burlac slăninos,
Rămase c-o gură mare
Căscată ca o căldare.
*
Măgarul, cu pielea groasă,
Se întinde peste masă,
Și îi agață un pic,
Cercelușul din buric.
*
Boul timid, șovăiește,
Porcu-n spasme hohotește!
Râde, cătând' în zadar,
Un spătar imaginar.
*
Juna îi fixă o clipă,
(Ce periculoasă tipă!)
Și-l plesni pe tupeist,
Ca un cascador-artist!
*
Măgaru căzu pe spate,
Îngrozit boul, pe coate,
Se târî ca să îl salte,
Căci porcul făcea karate!
*
Dar nu singur exersa,
"Insultata" îl trosnea
Peste râtul ce râsese,
De-l parașută sub mese!
*
Boul nu-i mirat defel,
Căci o-ncasează și el
De la soață, o țicnită,
Are pielea tăbăcită!...
*
Trage cu ochiul ușor,
La juna ce-ncolțișor,
Lângă bar, fuma trabuc,
Rămânând mut și năuc!
*
Cine credeți că era,
Joiana, nevastă-sa!
Și se miră că acum,
Nu i-a scăpat niciun pumn!
*
Acasă tuta-l snopește,
Acum suav îi zâmbește,
Și parcă-i transmite "Lasă,
Că-ți iei porția acasă!"
*
Bou-i disperat, căci iată,
Legea nouă nu-i mai iartă.
Pentru unii boi nu-i bună,
Care au câte-o nebună!
*
Plecă. O noapte așteaptă,
Pe consoarta sa, deșteaptă,
Să vină. Și a venit,
Cu-n taur și l-au snopit!
*
Ca o morală:
Eu înțeleg legea, frate,
Căci mai am câte-un confrate,
Pistolar, dur, dereglat...
Dar mie, bou declarat,
Cine să-mi facă dreptate,
Când Joiana, măr, mă bate?!
001.948
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 269
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 77
- Actualizat
