Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Ori porc, ori măgar! - Fabulă - autor Aurora Luchian

Fabulă

2 min lectură·
Mediu
Turma blândă de mioare,
Au ales stăpân pe-un porc,
Unicul rege sub soare,
Dar îl doare fix în cot,
De povara grea ce-o cară,
Oile din an în an,
Ori că-i iarnă, ori că-i vară,
Ronțăind un pai, cocean...
Și plătesc taxe babane,
Legea-i lege, nu-i tocmeală!
Până când lâna le cade,
Ce n-ați văzut oaie cheală?
Sunt nenumărate-n turmă,
Ba mai dau și socoteală,
Dacă li se pare-o glumă
Și nu le plătesc la timp,
Atunci viața-i infernală!...
Porcul despotic și tâmp,
Le face traiul un chin.
Flămânzite dau năvală
Să mănânce amar-pelin,
Doar n-or sta cu burta goală?
E un deliciu pe criză,
De nu-i posibilitate
Să își facă rost de viză,
Să plece cât mai departe!
Stăpânul cu slăninoară,
Nu-și ia dare singurel.
Lâna este pe mioare,
La el șorici, nițel chel;
N-ai ce face, slana-i groasă,
Care-i așternută bine,
Strat în burta pântecoasă,
Și nu simte nici rușine!
Behăind secătuite,
De traiul meschin și dur,
Mulse, tunse, umilite,
Mai iau și șuturi din jur,
Că-s bleguțe, limitate,
Blană cu spini ori scaiete,
Și pier și de lup mâncate,
Rămânând, firesc, schelete!
Răzvrătită rău, o oaie,
O lideră printre ele,
Refuzând hrană "gunoaie",
Ori impozitele grele,
Iat-o la T.V-n șuetă,
Ori prin câte un jurnal,
S-a făcut și ea, vedetă,
Că protestu-i în zadar!
Porcu-i neclintit în lege,
Visteriile-s pustii...
Cum să poată el culege,
De la oaie bogății,
Dacă-ar fi așa milos?
Ar ajunge, vai de el!
Să roadă grețos un os,
Ca un banal, Azorel!
Însă într-o bună zi,
Oile s-au răsculat,
Au strigat: -Fie ce-o fi,
Însă noi ne-am săturat!
Viața-i mai grea ca infernul,
Am ales o "eroare",
Haideți să dăm jos guvernul,
Și tiranul, surioare!
..........................
Din nou propagandă mare,
Și promisiuni un car!
Și-au ales șef pe mioare,
Altul mai bun: un măgar!
Ca o morală:
Protestăm, dar în zadar,
Spuneți-mi ce să alegem,
Dintre un porc ș-un măgar...
Rodul tot noi îl culegem!
Aurora Luchian 10.12.2010
001.396
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
326
Citire
2 min
Versuri
77
Actualizat

Cum sa citezi

Aurora Luchian. “Ori porc, ori măgar! - Fabulă - autor Aurora Luchian.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/aurora-luchian/poezie/14000251/ori-porc-ori-magar-fabula-autor-aurora-luchian