Poezie
Jurnalul lui Moș Crăciun
Poezie pentru copii
2 min lectură·
Mediu
Moș Crăciun este bătrân,
Special, frumos și bun.
Însă nu uită defel,
Niciun copil ghidușel!
El notează în jurnal,
Întâmplări de peste an:
Care au fost mai cuminți
Și-au ascultat pe părinți.
Când sprințarii, mai zglobii,
Au făcut obrăznicii.
Și am la exemple, multe!
Cin' l-a alergat prin curte,
Pe Cârcel, purcel micuț,
Înhămat la un căruț.
Cine a rupt din copac,
Mugurii ce-abia au dat.
Cine necăji pisicul,
Când i-a pus în cap ibricul,
De-a stârnit o hărmălaie!...
Ori pe căpița de paie,
Cine-n vârf s-a cocoțat,
Apoi zdravăn a picat,
Rupându-și vai, vai, o mână,
Și a suferit o lună!
Mai am exemple de dat:
Cine nu a învățat
Și-a luat o notă mică.
Cine testul mereu pică,
Căci nu învață deloc,
El știe numai de joc!
Cine își uită acasă,
Penarul mereu pe masă.
Cine minte, uimitor,
Pe domnul învățător.
Multe ați făcut copii,
Dar mă prind zorii de zi!
Însă știu și-un cumințel,
Ce-a-nvățat un cântecel,
Să-i cânte cu drag, la Moș,
Să îi dea un dar frumos.
Ah! uitam...sunt mulți cuminți
Ce-i ascultă pe părinți!
Hai, nu vă-ntristați prea tare,
C-o să primiți fiecare,
Daruri, că Moșul e bun,
De aceea-i Moș Crăciun!
1.11.2010 Aurora Luchian Vaslui
002.220
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 202
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 47
- Actualizat
