Poezie
Muma-Pădurii
Poezie
1 min lectură·
Mediu
Moțăind pe-o buturugă,
Murmurând pios o rugă,
Doar șoptit în cerul gurii;
Tremura Muma-Pădurii.
Spate strâmb și cocoșat,
Nasul lung și acvilat,
Față palidă și lungă,
Și-un baston în mâna stângă.
Îl găsise pe un trunchi
Și punându-l pe genunchi,
Suflă-n mâinile osoase,
Că-i intrase frigu-n oase.
Cată în străfund pierdută,
În noaptea neagră, urâtă...
Părul este răvășit,
Ridicat de vânt smintit.
Stropi de ploaie o ating,
Pe fată i se preling,
Dar ea stă în nemișcare,
Doar din când în când, tresare.
Ori nu vede, ori n-aude
Cum cad frunze-n valuri ude,
I se prind prin păr, pe spate,
Și pe mâinile uscate.
Și se lasă în genunchi,
Pe uscături, un mănunchi!
Cu priviri triste spre cer:
-Doamne, ajutoru-ți cer!
Cheamă-ți vremea asta rea,
Nu mă chinui așa!
Că-s bătrână, istovită,
De vlagă secătuită!
Unde-s Doamne, licuricii?
Tare scânteiau, voinicii!
Unde-i pasărea de noapte,
Pe unde-s înspăimântate?
Așa toamnă neguroasă,
Hâdă, vitregă, ploioasă,
N-am văzut de multă vreme,
M-a vlăguit de putere!
Domnul nostru, bun, milos:
-E o scorbură mai jos,
Adâncă și călduroasă,
Și-o să-ți fie scut și casă!
Trupul închircit se saltă,
Mulțumind c-a fost salvată.
Șovăielnic a plecat,
Și-n scorbură s-a băgat.
26.11.2009 Aurora Luchian Vaslui
003.027
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 200
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 49
- Actualizat