Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Ai grijă ce-ți dorești! - Faulă

Poezie pentru copii (Fabulă)

1 min lectură·
Mediu
Jos, pitit într-un tufiș,
Un arici îngândurat,
Se uită trist, cam pieziș,
Spre un plop înalt.
Sus,în vârf la plop, o cioară,
Croncăne sfătoasă
Cu o alta care zboară,
Spre bolta albastră.
Ariciu-i invidios
Pe-a lor libertate
Și bombăne ca un moș:
-Bine o duc frate!
Iată, spune bosumflat,
Smolite, urâte...
Nu le pasă de iernat
Căci anii li-s sute!
Pe când eu, bulgăr de ace,
Printre frunzișoare,
Vremea rea n-o să-mi dea pace;
Ce voi face oare?...
Negricioasele au pene
Și se plâng: Cra! Cra!
Ce n-aș da să fiu ca ele
Ce trai aș avea!...
Poc! se-aude deodată
Ca un dop de plută.
Cioara cade răsturnată
C-o rană urâtă.
Vine rostogol la vale,
Cu frunze lipite,
Peste rana lucitoare,
De sânge stropite.
Ariciul e îngrozit!
Liniștea coboară...
Și privește năucit,
Spre morbida cioară.
Dup-o clipă de uimire,
Puțin relaxat,
Îi dă corbu-o lămurire:
-Vezi, te-ai lamentat
Că are ani, viitor...
Însă dragă, ai uitat
Chiar de vânător!
Să vorbim despre morală:
Dorești \"înălțimi\" de cioară
Ori ani mulți și trai ușor?
Poți cădea oricând din zbor
Dacă ești cumva \"vizat\"...
\"Jos\", ești mult mai protejat!
19.09.2010 Aurora Luchian Vaslui
034.293
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
191
Citire
1 min
Versuri
50
Actualizat

Cum sa citezi

Aurora Luchian. “Ai grijă ce-ți dorești! - Faulă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/aurora-luchian/poezie/13956221/ai-grija-ce-ti-doresti-faula

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@aurora-luchianALAurora Luchian
\"Zborul sus\" e tare greu
Însă căderea-i în pripă!
Vii în picaj, aoleuu!
Și pierzi totul într-o clipă!
0
@miclaus-silvestruMSMiclăuș Silvestru
... aveți scrieri frumoase. Faptul că sunt postate în grabă, a permis strecurarea unor mici greșeli... chiar și la cele care nu permit comentariul... Nu intru în amănunt. Vă citesc postările cu multă plăcere... va doresc mult succes
0
@aurora-luchianALAurora Luchian
Vă mulțumesc,domnule Silvestru, cu mare drag, pentru timpul acordat paginei mele!Sunt conștientă că mai fac greșeli, însă le postez numai noaptea fiindcă ziua imi este foarte încărcată și stresantă.Pe viitor încerc să fiu mai atentă!
O zi de toamnă liniștită!

Cu profund respect, Aurora
0