Foșnet de toamnă

E vânt, și e frig, iar frunzele mor, Copacii trosnesc de triști și de dor, Își văd goliciunea, pustiul urât, Și plâng, și oftează, cu foșnet...și-atât! E negură-n zori, da și-n asfințit, Pe bolta ce pare că s-a-nvinețit, Se lasă absurd, se lasă bizară, Parcă e ziuă, parcă e seară... E umed, noroi și decolorări, E toamna în gri, cu lungi transformări... O bură mai spală un scai prăvălit, Și-o floare de câmp ce s-a ofilit. E bocet prin frunze ce s-au răzlețit, Când somnul de toamnă veni în pețit...