Aurel Sibiceanu

Moșii noștri aveau obiceiul
de a schimba numele copchilului
atunci când nici o doftoroaie
nu reușea să-l mântuie de boale.

Cică sub numele cel nou boala
nu-l mai putea recunoaște,
se uita ca proasta și nu-și
găsea mușteriul, să-l bage-n cazne...

Văd că boala nobilă, numită poezie,
te recunoaște și sub numele Moșului tău...

Deși multora li se pare desuetă, poezia
croitorită după legile vechimii are
strai frumos, e plăcută celuia
cu suflet subtil...

Cât despre real..., nu te spăimânta,
el își ia doar tainul...

Ai în mine un cititor statornic, profesionist.
Asta sunt, un cititor cu asupra de măsură mai întâi,
și, dacă Domnul e darnic, închipuitor de slovă mai pe urmă.

Colegii îți vor da medalia de fier
dacă mai stai cu mintea-n Vacouver!

Doamne,
ce a prins-o Petre!
Să mai zic și eu?
Moazelele-s de soi,
sunt fete de fete...

Ironie fină, mână aproape sigură.
La început am crezut că miza este mică;
după recitiri am altă părere.


Hm, parcă vă știu...

povestea pare fără de sfârșit...
același Copil în alți copii...

Splendidă poezie,
ca o poveste modernă...

Numai că Omul Spân nu e spân!
Are mustață!

Să fi fost patul de vină?

Mai întâi multe mulțumiri pentru semnul
lăsat la recenzia despre cartea, făcută
de dl. Caragiu.

Am citit aproape tot ce ai scris aici.
Textele sunt excepționale,
trebuie să le cuprinzi într-o carte
care, mai devreme sau mai târziu,
își va găsi locul în inimile
câtor mai mulți români.

Iartă-mă, ce înseamnă:
\"poate în loc de rămas-bun\",
pe care l-ai pus la un com?
Sper din tot sufletul să continui.

Cu prietenie, Sibi

P.s. Am un text nou, care te poate interesa.

Un poem simplu, penetrant...

Când ai făcut constatarea,
el era ! În tine !

Cu drag, Sibi

Bucuros că îl aflu aici pe poet...

Parcă ieri ședeam în aurul de vară
al Curților Argeșului,
cu Aurel Rău, Tărâțeanu,
Vlduț Zbârciog, Gligor Sava,
cuminecând un gând strălucitor,
lăsându-ne scriși în povestea vinului...

Că tot ai scris aici, și bine ai scris:
\"Cât de uimiți, în marea lor minunăție,
sunt poeții...\"

Ai rămas același surprinzător și
valoros poet, Sorine.
Cu sănătate, frate!

Prin anul 1980, al nu știu cărui veac,
și eu îi scriam mamei:
și se face, mamă, uneori, o liniște mare,
ca-n mormintele de scribi și mi-e frică,
parcă mi-ar pleca din lume trupul...


Toți suntem în aceeași poveste, poete.

Vezi că se aude cum se topește aurul
pentru Vițelul acela...

Moise coboară iar de pe Munte
bodogănind în barbă...

Văd că nu ești bicisnic,
adică nu bei singur;
văd,printre rânduri, că l-ai chemat
pe însuși Omar Khaiam
să-ți fie camarad de picătură.

33 de ani am cercetat vinul,
33 de ani am alungat singurătatea
cu el!
De 2 ani doar fumez, fumez și aștept
să văd ce mi se mai poate întâmpla...

Cu o cheie franceză am extras
virgula dintre subiect și predicat

și pus pe șagă ești, Petrea.

Bine scrisă, cu rădăcini
de la Bădia Mihai...

și pus pe șagă, ești, Petrea.
Pardon, Octav !

Doamne, realitatea este brează!
Epigramiștii
din viul nopții cogitează!

O poezie cristalină,
memorabilă...

Cândva, poate îmi vei îngădui
să o cuprind într-o antologie specială...

Cică în pensie
se vor băga
puncte de suspensie,
stafide și lămâie
cu aromă de tămâie!

Acu se dădu o lege nouă,
ți-o spune Moșu:
e voie să trecem strada
și pe roșu!

Ei, sfânt..., e prea mult spus!

Când aveam vreo 16 ani, o rudă care a făcut detenție politică vreo 5 ani,
dintre care doi i-a petrcut în celulă cu Adrian Marino, mi-a spus, printre altele, o maximă a irlandezului Edmund Burke:
\"Pentru ca Răul să triumfe nu e nevoie decât ca oamenii buni să nu facă nimic.\"

Când am conștientizat ce ce petrecea în anii comunismului, am acționat conform acestei maxime profunde.

Maxima asta nu am uitat-o și nu o voi uita niciodată. Este la antipodul spusei spășite a lui Noica: \"Dacă Istoria a făcut cândva pipi pe mine, acum fac eu pipi pe ea.\" La cât a fost Noica de torturat, e de înțeles de ce a spus asta...

Privitor la iertare..., când începi o acțiune trebuie să fii conștient că cineva va trăda, cu sau fără motiv, că omul e slab, că Mântuitorul tocmai de aceea a venit, să ne recupereze pe noi, cei buni din noi... Atunci îți asumi și procesul iertării...

Ai remarcat bine, cu asta lupt, cu alungarea mândriei din actul iertării...
Deocamdată sunt chiar în mijlocul acestui proces de lămurire sufletească. Trag nădejde că generațiile tinere nu vor crește strâmb. De aceea și fac aceste destăinuiri, poate le pot fi de folos. Ei trebuie să recupereze trecutul părinților și bunicilor, altfel viitorul va sta mereu sub semnul repetării trecutului necunoscut lor... Sunt multe de spus

Mulțumesc pentru vorbele mângâietoare

Vineri este sălbaticul pe care Robinson Crusoe
îl salvează din mâna unor canibali care voiau
să-l pape în cadrul unui ritual amerindian.
Pentru că l-a salvat într-o zi de vineri,
Robinson l-a numit Vineri.
Deși Robinson l-a dorit un camarad liber,
Omul-Vineri se purta ca un rob.

Înțelesul și încărcătura poemului
devin mai grave dacă nu scăpăm asta
din vedere,acest semn cultural...
adică op-ul lui Daniel Defoe