Iar intră în altar noiembre,
Un strop de soare-l încălzește,
Și picură la ștreșini cerul,
Cu versul lumii se-mpletește,
Și-mi duce dorul, strălucind,
Pe liniștite aripi albe,
Tu ești
E iar război cu sine-n jertfă,
Și-i scris pe manuscris de timp,
În legea cultului durerii
Fior tomnatic e-n Olimp.
E lupta zilelor prin chaos
În ani, ce-s muritori divini,
Vuiește-n somnuri
Luna ne e-n chipuri, soarele-ntre noi,
Stele ne adorm printr-un vis de doi,
Pajiști arse-n toamnă, prinse-n nostalgii,
Iar aprinde ceru-n gânduri de copii.
Aerul tăcerii negura-nvrăjbește
Și
Erai prinsă în vântul din visele serii, frumoaso,
Iar părul tău negru, supărat printre gânduri,
Flutura ca nebunul înspre zări, curioaso,
Demult m-ai uitat, plictisită în vechile
E ceva ascuns în cubul tăcerii, gândeam,
O cauză-adâncă se prăbușea peste mine,
Și munții cei repezi răsunând răsuceau,
În cădere trezind, intonații sublime.
Nepătruns visul însumi infinit îl
