Poezie

Furtuna

1 min lectură·12 septembrie 2016

Mediu

Erai prinsă în vântul din visele serii, frumoaso,

Iar părul tău negru, supărat printre gânduri,

Flutura ca nebunul înspre zări, curioaso,

Demult m-ai uitat, plictisită în vechile cânturi.

Copacul tăiat renaște, înverzind rădăcina,

Te poartă în altar cu crengile-n vântul tăios,

Lastarii se'nalță strigându-ți eterna lumină

Și cresc mai departe iar focul e far luminos.

O, încă te caut, pășind stihii printre globuri,

Tacerea ți-e crezul 'nălțăt într-un zbor de turniruri,

Tu, cauți iubirea fragilă-n furtuna de vremuri,

Ești tandră ca doina pierită aievea-n fiorduri.

Dar zările-s crunte, vijelia urlătoare te strigă,

Ecouri adorm și trezesc urgisirea din noapte,

Prea des se răstoană tăcerea eternă, verigă,

Cu vorbe smulgând tragedii încolțite din șoapte.

Din rugul aprins de rostitele-i veșnice tâlcuri,

Un rai înfrunzit se zbate-n lucirea din cerul căprui,

Pe lavă din miezu-i, cu scoarța-i de muguri,

Primește savoarea prinosului cu gust de gutui.

Mă leagănă glasul în gânduri adânci și stinghere.

Ești vie-n amurguri, când caldă, când rece furtună;

Mi-ești dragă, frumoaso, cu dulcele-ți gust de femeie,

Mi-ești draga durere, purta-voi iubirea nebună!

00924

Aurel Petre. “Furtuna.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/aurel-petre/poezie/14096494/furtuna

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.