Aura Horhocea

+ orasul deschide iar mana inchide atemporal metafora ridicata la rang de monument, timp in care centrul de greutate este sedus de deznodamantul sub forma de capitulare pura, ingenua;
importanta viscerelor ramane pretextul \"razboiului alb\"

ca stil, poemul acesta sexuat este inconfundabil - nu doar pentru ca o femeie n-ar fi surprins in felul acesta nici \"mana\" si nici \"monumentul\" - ci fiindca poarta numele lui Adrian Suciu!
... mi se intampla uneori sa raman in extas liric... uneori bucuria lecturii intrece pe cea a creatiei (din vina reveriei? a transfigrarii?)

aurageea

= Cat imi place mitul etern al inspiratiilor, al reinventarii noastre si a Poemului = IUBIREA:
candoare, lumina, cuprindere a tot-inaltului fiintei = bucuria apartenentei la proiectul divin initial

Iubirea - marea enigma luminoasa fara de care ce am deveni, oare?... cum sa n-o mai cautam?!...ea e prezentul etern pentru ca o redescoperim implicit de fiecare data, iubind altfel; spiralat si ascendent, devenim alta iubire sacra si din nou uimita!

sub apasarea grandorii tematice poemul sufera de o anume generozitate a constructiei

aici, in poem, imi place mai ales glissando-ul dinspre constrangerea prin limitarea formala inspre eliberarea imbogatita prin dumnezeire a fiintei, felicitari Adriana Mituca!

= cretu-rosca draguta, e greu de \'prins\' amintirea, chiar si in poem, pare sau este virtuala desi e filmul de pe cortex (\"proiectat\" bine zis)care ne poate juca feste la o adica; tocmai de aceea incercam sa-i vorbim pentru a ne elibera de ostilitati imprevizibile :) multumesc pentru afinitatea resimtita citindu-ma, va mai astept

= Ninel Vranceanu - misterul inceputului e ca venim de undeva, dintotdeauna... infinitul e implicit, nu? multumesc de semn