Scrisoare către fanii mei

Dragii mei fani, Să știți că, de data asta, sunt întoarsă bine, după ce-am fost dusă rău, c-atunci când eram dusă bine, eu nu credeam. Acuma cred, dar, ceva mai puțin ca data trecută cu vederea. Care, voi mă înțelegeți, oricum. Toate s-au întâmplat pentru că, nu știu dacă ați mai apucat câte ceva ca să vă dați seama, dar eu, de când mă știu toți pe mine, am urât enorm gropile. Cum întâlnesc una, cum dau în ea și, tot așa, că pământul e rotund și nițel turtit în capete. Precum constatați. Ultima groapă în care am dat, era atât de adâncită în ea însăși, încât nici nu i-am văzut fundul. Nu că eu m-aș uita în fundul altora, dar, totuși, când dai în cineva, trebuie să i te uiți în fundul ochilor, să vezi dacă i s-au dilatat pupilele până la majorat. Dacă nu i s-au dilatat, mai dai o dată. Așa, ca să te afli în treabă. Că, dacă nu te afli tu, te află alții și-i mai rău. Care, voi mă înțelegeți, oricum. Cum spuneam, faci asta - când dai în cineva. Când dai în ceva, te uiți după, că înainte, de obicei, n-apuci să vezi. Cum vă povesteam, am dat în groapa aceea, care nici măcar nu era săpată de mine, că era canal și, hop, nici bine n-am dat, c-am și intrat în comă. Pe unde-am intrat, zău, dacă știu, de frică țineam ochii strâns închiși. Cert, este că m-am trezit în comă la spital. Puteam să mă trezesc și moartă, dar ar fi fost cam devreme pentru mine și prea târziu pentru alții. Cum stăteam eu așa în comă și mă plictiseam de moartea mamei ei de viață, m-am apucat, hodoronc, tronc, de gândit niște gânduri inteligente, că, ce dracu altceva mai bun ai de făcut când ești în comă, decât să gândești niște gânduri…de comă, nu alta, despre cum se scrie poezia bună. Cum hodorogeam eu pe-acolo, văd că se deschide ușa și aud, deși țineam ochii închiși și urechile pleoștite: -Sssst, zice, vezi că trezești și morții cu hodorogeala asta. Când am auzit că trezesc până și morții, o clipă m-am crezut în al șaptelea cer și, deja, mă uitam după luminița de la capătul tunelului, când vocea se auzi iar: - Ce tot cauți acolo, cu lumânarea? - O metaforă, zic. - Despre ce? - Despre porc, na, zic eu, ca să-l încui. Nu știu unde vroiam eu să-l încui, cred că-n cuiul lui Pepelea… - Îți dau eu una, când o zbura porcul… - Păi, ce, asta-i metaforă? - Da’ ce-i ? - E zburătoare. Din astea am capul plin. Când mi se termină, fac rost de ele de pe site. - Da’, capre aveți? - Avem și capre! - Da’ lupi, lupi, aveți? - Avem și lupi. - Porci? - În ultima vreme, am făcut rost și de ăștia… - Da’…amintiri din copilarie, aveți? - Eu, una, numai din copilarie mai am, toate celelalte mi-au rămas în groapă… - În groapa cu lei? - Aș fi vrut eu cu lei, mai ales pe criza asta, da’ era canal, dacă mă-nțelegi mata… - Aha, de aia arăți și miroși asa…Puteam să jur că… - Auzi, da’ matale cine ești și, ce cauți în rezerva mea de stat la pat?! - Ion Creanga sunt, na, zice el, tocmai îmi pierdusem pupăza și puteam să jur că… - Ion Creanga??? De emoție, cred, am ieșit din comă, brusc, exact pe unde intrasem. Bine că n-am intrat pe unde-am ieșit!… Dar, niciodată nu e prea tarziu. Care, voi, mă înțelegeți, oricum!