Any Tudoran

ard de nerăbdare să citesc următorul poem născut prematur în spațiul comun beat de entuziasm rahitic un pic autist un pic viermănos calități necesare unui handicapat social sănătos

uneori nu mai rămâne nimic de spus îți ancorezi tăcerile de un plop și lași frunzele disperate să foșnească povești nemuritoare știu imaginea asta naivă cu frunze și decor canicular te

suferea și ea de sindromul dezrădăcinării mică și banală n-a plăcut-o nimeni și totuși era singura care se perpetua hrănindu-se dintr-un izvor nesecat de realitate ea nu era frunza vreunui

sunt bogată am pământul natal tivit sub unghii un vis în arest preventiv și un prieten poet de cursă lungă pe ruta marilor speranțe primăvara ne intersectăm asteniile uneori îi plătesc

sunt precum reclama cu pasărea ciufulită mereu în întârziere dar merită să m-aștepți știu să ascult mai ceva ca înțeleptul din salem dau din cuvinte mai ceva ca o cadână din buric sunt

el pescuia liniștit o duminică încinsă pe grătar ea golea priviri de nufăr într-o piscină cu miros versace ciorchine de ciori filozofice se odihneau în scorbura unui tei social cu

azi mi-am îmbrăcat paltonul din anii copilăriei am parcurs imaginar drumul spre școală am salutat vecinii copacii încărcați de zăpadă nimic frapant nimic ieșit din comun o lume

credeai că trecerea ta nu lasă urme ți-a rămas imaginea imprimată-n oglinda din hol când mi-ai lăsat cheile sub anotimpuri îmi amintesc ultimul ceai băut sub umbrela unui gând

o altă zi în care ne puricăm de cuvinte ne înghesuim catrafusele în umbra pașnică a detaliilor fără sens ologim sentimentele și le trimitem la cerșit în intersecții iubirea e doar un

cât ai fost plecat ți-am cărat bucata de cer în fiecare zi până la etajul patru să nu îți fure vecinii vreun ochi deschis peste noapte ți-am călcat toate zilele rămase acasă le-am așezat pe

în târgul ăsta se poate negocia orice de la clanță la balanță... o zi de naștere cu mâneci lungi mătase china nasturi de cordoba costă cât o cofă de espresso băută pe terasă la

cândva îmi spuneai că moartea nu este decât o destinație exotică o plajă imensă o vacanță eternă o oază de liniște în care te deconectezi de stres de boli de dureri de cuvinte un

la granița dintre păduche și om stă mereu santinelă un fir anemic de păr păduchii inutilului flutură un steag zdrențuit în semn de capitulare lumina prezentului și umbra trecutului joacă de-a

când te-am văzut ultima dată purtai colțul zilei pe umăr ca un trofeu din ultimul faliment sentimental căzut victorios sub fustele unui trecut prematur ploua la orgă cânta un naist cam beat

am un talent real de a pactiza cu dușmanul îi înțeleg până în fibra mușchilor intelectul pervers ca un orgasm cerebral aruncat pe asfalt ador slalomul lunecos printre idei manipularea subtilă

chiar dacă investesc în toate tăcerile milioane de cuvinte voi rămâne la fel de lucie ca un glob de cristal proaspăt ieșit din mâinile unui șarlatan... mai bine le învelesc într-un manuscris de

sunt în starea aia știi tu... când nostalgiile stau gură cască în rochii de bal și lenevesc pe cheiul pustiu când simt cum încărunțesc bocancii subit și aștept să cadă ore mălăiețe cu pene

Lucrez la fabrica de nasturi căsătorită cu un mason din lumea a treia din țara lui Sașu duminică ne rugăm la .....grammaton-ul din deal pentru prosperitate și pace el spune că în

eu scriu pentru merele roșii pentru puzderia de stele care mă ignoră regal și pentru lebăda albă din versul lac scriu pentru prietenii necunoscuți pe lângă care am trecut într-o vară pentru

mereu ne-am iubit în condiții averse cald precum musonul unei veri de bromfield rece și tăios ca un vânt arid din bărăgan.. doi piromani ne-am rostogolit ciulinii pe un câmp minat acum alge

lenea se tratează tolănită cu odihna când munca îi da ghes nu se obosește săpând după adevărul nud natura pudibondă îl va acoperi oricum cu frunze numai omul chelește natural de atâta

te-am întâlnit pe planeta unde am rămas repetenți printre nocturnii de la capătul insomniei tu atât de tânăr eu atât de înaintată în timp sau invers chipuri brăzdate de poemele nopții o

caniculă fumez și birjăresc cuvintele în gând poate ar trebui să le pun capră să sară coarda într-un picior să le pun nud pe un soclu' din grădina botanică a orașului să...

în seara asta vom fi doi hoinari rătăciți benevol în Cuba anilor 60 pe o terasă somptuoasă cu orchestră ne va cânta Evora de inimă albastră vom suferi profund ca doi masochiști