Poezie
Visele doamnei Pachet 71
domnișoarei M.
1 min lectură·
Mediu
moartea nu are simțuri
‎are o singură stare
‎praful
un praf cu mâini uriașe pline de
praful de pică de treflă și inimă
‎joacă pe masa de praf
un as și un rege
cu cărțile mele
‎îl simt printre dinții de praf cum
îmi ia setea de viață
mă duce cu vântul de seară
în praful de noapte
mi-e un dor de praf
șterg cu pielea de praf
oglinda
risipește prin valuri nisip auriu
fire mici ripsate în poze
stocate între craniu și minte
‎moartea
le-a împrăștiat
‎peste lume cu ploile verii s-au dus
departe în mare ‎poveștile noastre
‎nu mai știu dacă am fost sau nu în oglinzile tale
‎
buze mov arcuite în valuri de gri
și
tremura jalea pe care o împărțeam
în văile munților de praf
‎cu omul de praf cu pași mari trăgând după el urmele toate
în privirea albită
se dizolvau ele
pronumele personale
fără persoanele lor
târziul ne-a măturat pe lângă un gard anonim
noroc de ploaia ce ne-a lipit
bob cu bob
să ne ținem unul de altul
043747
0
din fericire, pe cuvinte, praful nu stă!
aici se derulează secvențe de imagini, un film din cuvinte care... mișcă!
Ottilia