Poezie
Portret de familie
vechi
2 min lectură·
Mediu
Acum nu mai am nici sânge pe mâini
Cum îmi plăcea să mă amăgesc când îmi deveneam prea dragă
Și trebuia să mi se facă un pic scârbă
E drept, nu lipicioasa masă mă speria
Doar gândul că uite toate poveștile pot fi aplicate
Sunt josnică și trebuie să sufăr
Și pot să-mi pierd mințile, e dovedit
Pot să te ucid cu mâinile goale
Dar acuma tu ești stăpân peste mine
Y Gasset spune clar că sunt în stare de limitare
Nu mă mai interesează nimic decât mania mea pentru tine
Trec secunde, unele mai târzii eu nu vreau să ies din starea asta
Nu mai știu de zile, ce oră este
Dacă e noapte sau zi
Nu mă interesează decât să te am in minte
Continuu, ca pe o durere în stomac
Adâncită, nu trece nici cu Rennie, nici cu pâine prăjită
Se pare că sunt îndrăgostită.
Tu nu trebuie să treci să mă vezi victimă
Tu ești ocupat să mă ignori
Cum eu sunt ocupată să fug de mine
Să mă las pradă plânsurilor cu răcnete
Între pereții ăștia albi
Mă agăț de o carte, de o mobilă
Mă lovește starea de tine
Peste tot
Unde să te caut
Tu ce-mi ești acuma și mamă și tată și amic
Nici bunicul cu mâinile noduri nu mai contează dacă suflă
Tu ai căpătat proporții uriașe,
Ești palpabil în conștiința mea
Avidă
Tremurandă
Portret de familie-n oglinzi
Mi-am placat împrejurul cu reflectări ale tale, amintiri
Nesugrumate, libere
Desperare frumoasă
Nu îndrăznesc să numesc iubire, știu că așa te voi speria
Dragule
Ce-mi mănânci simțirea.
004
0