Poftă nebună de viată
Mi-a dat momentul Un costum cu patru ace. Am plătit tot și restul, bacșiș de angoase. Dragostele de bărbat Nici scund nici înalt Mă știe a lua de mană la timp Femeie topită-n alint
Așa mă uda ploaia
Þi-am făcut un copil și nu mai pot scăpa de tine Nicăieri nu am tihne-n lumină Ești mereu în ochii lui Mânuțele moi... Mi-a trebuit Legământ cu apă, sare și foc Oriunde-n țărână nu am
Portret de familie
Acum nu mai am nici sânge pe mâini Cum îmi plăcea să mă amăgesc când îmi deveneam prea dragă Și trebuia să mi se facă un pic scârbă E drept, nu lipicioasa masă mă speria Doar gândul că uite
Aproape conjugală
Adulmecam mirosul de sânge proaspăt În zăpada murdară Ciocneam un pahar cu vin -Cum m-a-nvățat tata- Mușcam o bucată de pâine Restul e imaginație.. Acum mă duci în restaurante scumpe
Intră în casa asta, ia loc la masă
străine Am un cititor nou, îl simt cum îmi suflă în ceafă De zăpada lui mă-nfior Îl știu din cuvinte, din iluzii El mângâie paginile mele
\'Drăgostită
Seara la știri se anunță molcom Știe și vecina de la cinci Te iubesc desperat desculță-n iarba udă Ca pe-un colind Te-apropii din amintire, dezmierd Apoi mai la vale aluneci-n cearceafuri
Năbădăi peste o dragoste-nchipuită
Scandal Am spart toate farfuriile din casă Și paharele de vin Și acuma pândesc geamurile. Am un chef nebun să-ți rup rânjetul de pe față. Florile mototolite. Exersez cum să-i fac o
Iaca ce face un pahar cu vin roșu
Așa mi se făcu dor Întâi de bătaia pleoapelor tale Din secundă-n loc de ape Și de rotocoalele de fum mi se făcu jale Cum se ridică în capul oaselor În animale și forme ciudate Cum visam
Caut om liber sa-l subjug
Îmi place să îți simt gustul de fum Ești un Dumnezeu cu pipă care prizează povești Și eu mă dau, din genunchi îți urmăresc privirea Afară se-aude Rio-n carnavale ‘Năuntru dogorește a lichide
Runda patru: ispita
Vă jucați carevasăzică De-a iubirea de-a moartea Ce știi tu? Eu nu pierd niciodată -Sunt omul care a vândut lumea- Doi arginți Nici focul nu știe a mă arde Ha-ha Au învățat șerpii să
Runda trei: iubirea - regulile jocului
Stau de două ore-n parc Banca asta încălzită de soare Moleșește Te-aștept cu două pachete fumate. Nu vii. Iară. Nu ești bătrânul din colt Grupul de englezi mahmuri Sau puștiul cu role.
A doua rundă: Highlander
Am luat o sabie cu vârf tocit E prietenă veche de luptă soră cu moartea Ruginito, adorato, cântătoare în vânt Am să tai iarăși capete Amintiri, iarbă, tot ce stă în cale Da, da, auzi
Prima rundă: teme-te
Mda... înțeleg... doi de căciulă Cu același preț... da.. Sigur Cum? Nu seamănă? Deloc? Eh… atunci nu mai merită -Au ochi negri De catran, pielea Necocoloșită Părul nu-i mai lung de
Va (mai) urma
Gata am învățat să zbor Fâl,fâl... plutesc De când am sărit de la balcon Nu-mi iese din minte. Trebuia să mă fac pasăre Fâl-fâl Îhh... aerul rece de dimineată E un patinoar, zău!
Buza asta spartă nu inseamnă nimic
Ia-mă! Ia-mă-n brațe Trântește-mă la pământ Mușc țărâna. Așa amăgește-mă, scuipă-mă Nu e încă destul, suport Aruncă-mă-n noroi greu Nu doare tot corpul. Pot. Încă te privesc cu
A venit iarna
Stau singură în pat Și sunt copil Acum ca-n noaptea când întâi m-ai sărutat Privesc fereastra goală și suspin Al meu plecat. Se-aud afară cântece tarzii Săruturi înfundate-n trecători
Rasele pământului
Am tot ce ai tu și deasupra Zâmbesc de mătase Am sân și coloană Verticală de oase. Bărbat nu te știu a desparte Mândria de ură Nu vreu să te las a întoarce Plăcerea din mumă. Ești
