Aniela Ungureanu

de-o stea căzută mi-am agățat dorința eu sunt-tu ești noi... doi soarele răsare încă , norul plânge cu-aceleasi ploi de primăvară...

1. Despre somn Spune-mi dacă el stă treaz nopțile cu două degete pe încheietura mâinii tale și-ți controlează atent pulsul ca nu cumva să bată greșit Îți păzește el somnul pregătit să-ți

Către finalu-acestor rânduri o femeie sculpteaza un semn in nisip. Bărbatul îl șterge de la inceputuri: - Vinovatul s-arunce cu piatra cel dintâi! Timpul arde-n trupuri si naste

Tăioasele membrane se crapă, oxigenul erupe-n vâltori și bulboane adânci biciuiesc stătutele ape... o fărâmă de lumină își face loc mai în față înseninându-ți privirile obscure. Mai stai! În

diminetile sunt albastre si calde miroase a ceai crengi leganate vrabii galagioase rasarit rosu copilul rade cu soarele pe fata flori in fereastra

Ponosite cătușe zornăie împrejurul gândurilor mele. În apucarea de fier îmi sunt țintuite sentimentele și totuși sufletul respiră nădejdea pentru împăcare, libertate, o viată...

Am pierdut ocazia de a spune Mulțumesc pentru friabilul trup, refuzatul lujer, deznădăjduitele cuvinte `poate`, coroana mahalagioaicelor lacrimi, însușitele portrete ale dorului, ulcioarele-mi pe

Și apoi tu ai zâmbit. În bezna desfășurată m-am zărit dintr-o dată pe mine. Mă oglindeam în zâmbetul tău. Niciodată nu am mai fost atât de frumoasă ca atunci.

. .. ... ziua în depărtări ușor se dezmorțește, cu dimineți își nuanțează pașii, gândurile bat continuu toaca când înapoi, când înainte aveam-mai vreau eram-voi fi acolo- aici ..... .... ... .. . .. .

E-asa de frig aici la mine Nu stiu de-i iarna ori de-s eu Miroase-a ceai de tei fierbinte Dar e-n zadar.Inghet mai rau. E-asa de frig, de ud, de...vant Secundele ingheata rand pe rand. As

Zeița țese aurore cu fire de lună și soare, își scutură pletele lungi aurind țesătura cu legendar parfum de stele; prin zâmbet o cerne pe pământu-adormit. E un semn! Frumusețea există iar Lumina o

Pânza cortului răpăie. Afară se dezlănțuie războiul. Tot ce auzim e ploaia.

Inima mea nu-i o pasăre roșie. Coastele mele nu sunt cuiere. Mă simt bine aici și acum, fără aripi, cu tine.

\"Singurătatea nu se vede in imagini\", spui tu cu glas înghetat și-mi smucești poza din mână. Amețita m-opresc incercand să simt ce s-a-ntâmplat... Iar tu rânjești tracasându-mi simțurile cu o

S-a mutat nebuna sub scară. Enervantă. De ne-nțeles. Mecanic, îngerul fața-și întoarce terminând dintr-o dată șoaptele numelui meu în frânturi de valuri febrile care prin ochi se răvășesc.

M-ai cernut prin ace ruginite, zugrăvindu-mi zilele cu nuantele părerii de rău. M-ai cununat în secret cu dorul ascunzându-mă-n colivia neliniștii tale. Sunete monocrome... ritualuri

aerului prizoniere, urmele, cad confeti de oglindă peste colțuri cristaline de gheață contururile moi ale căprioarei- furișânde umbre pe deasupra fuioarelor de îngeri feeriile înserării coboară pe

mă bate octombre pe umăr în noaptea rece prin ierburi adormite cu tălpi obosite dansez

Întocmai acel nimb respiră bucurie cresc arbori verzi niciodată răniți flori pictate în culori nebotezate doar pentru că picioarele tale vor fi călcat pământul.

Inducția intuitivă este invazia adâncă a cuvintelor-matcă în noaptea fără de care dificila axiomă nu are sens. M-aplec uneori asupra ei când vântul și-a strâns plasele de pescuit și racii dormitează.

\"Vreau toate răspunsurile acum, aici, pe masă!\"- a urlat și-n aceeași secundă împinge scaunul înapoi așezându-și picioarele cu pantofi negrii, lustruiți, pe masă. Răspunsurile n-au

Cântă șoptind în culorile ploii cireșul înflorit.

Îmbrățișez coloanele de marmură cu presimțiri de zbor care trasează linii frânte dinspre mine către aripile dantelate de cocor și mă trezesc dansând cu monograma vârfului de deget pe ziduri sincere