Mai stai!

Tăioasele membrane
se crapă,
oxigenul erupe-n vâltori
și bulboane adânci
biciuiesc stătutele ape...
o fărâmă de lumină
își face loc mai în față
înseninându-ți privirile
obscure.

Mai stai!

În curând
voi putea și eu
să respir
și, poate,
să te strig
de pe-o aripă
de fluture.