Angi Cristea

Mulțumesc pentru comentariu.Si pentru un singur cititor sau un singur vers merită să scrii poezie.

Mulțumesc pentru comentarii,Răzvan, Leonard, extrem de onorată. Este un text amar , despre rutina zilelor și condiția poetului într-o urbe ,,cu oameni proști dar cumsecade/ce nici nu știu că sunt poet''(Al.Macedonski)Desigur, strofa a doua pare a avea mai multă consistență deoarece este inspirată dintr-o scena veridica:mergând la un restaurant am întâlnit acel poet care, animat de efluvii bahice in celebra zi de salariu , insista să plătească a doua oară. L-am considerat emblematic pentru tagma poeților de azi, deoarece, deși beat, vorbea în poezii.De la Omar Khayam încoace ne îmbătam cu vinul iluziilor.Cât despre text, o ars poetica evident, mulțumesc Răzvan, dacă îl consideri textul zilei.Eu scriu mai alambicat, dar am consistență. Și da, Leonard, porumbeii surâd cu ai lor iriși, două bobite. Dacă vocalele ,,obeze'' pot avea buze...porumbeii, simbol al păcii nu pot fi decât surâzători. Mulțumesc pentru trecere, se vede ca Premiul I la Festivalul Alexandru Macedonski îmi poartă noroc.

Mulțumesc, Ottilia.Extrem de onorată. Am acceptat sugestiile, mi a plăcut în special ,,singurătatea este de ordinul lui Dumnezeu'.Conferă o nuanță aparte.În singurătate ni se revelează Dumneze,dar Dumnezeu nu este singurătate ci plenitudine.

Mulțumesc pentru apreciere Iulian.Un titlu care mă onorează. Da, este platonist și stanescian, dar în primul rand este un text in care se reverse emoția si lirismul unui spirit profund solitar, desi aparent ludic.

Dar unde sunt poeții de altădată? Mulțumesc pentru lectură, Leonard.

Poezia, Valentin, este arta inefabilului.Mulțumesc pentru comentariu.

Revin asupra acestui poem care este o artă poetică atipică și acord o stea pentru maniera originală de a surprinde pendularea eului liric între sacru și profan. Scindarea acestuia între cele două lumi,aparent opuse, are ca liant doar comunicarea, care la poet căpăta conotații mistice.Daimonul creației se revoltă împotrivă creatorului însuși.

Mulțumesc pentru comentariu Ionuț, dar preferăm să mă feliciți de ziua limbii materne, care pentru mine este cea macedoneană.O singura observatie, nu miros a praz :,,limba macedoneană/cu gust de praz verde".La macedoneni prazul este prezent în toate bucatele.

Mulțumesc pentru comentariu,Răzvan.Nu numai arta are nevoie de catharsis, se pare că și iubirea are nevoie de ritualurile ei.M-am gandit la ritualul creștin al spalarii picioarelor, ca tot se apropie Paștele.

Erosul este unul aparent.Apelativul,,existențialo" deslușește misterul.Iubirea este un act de trăire plenară, de racordare la realia mundi:,,numai tu îmi împletești ...claustrofobia".Poetul este receptat ca un introvertit,cu idei dispersate, etern căutător al muzei inspiatoare sau al sensului existenței.Iubirea este ridicată la rangul de ,,vestală citadină", deoarece urbea este noua agora.Viața este metaforic denumită ,,ascensor nebun dintre viață și moarte", în timp ce arta este ,,demisol predestinat".Iubirea adevărată metamorfozează, naște logosul:,,despletește-mi puțin buzele".Antinomia iubire-vestală vs rivala de la parter simbolizează efemeritatea iubirii profane, în opoziție cu iubirea sacră, cea a artei.Finalul poemului conduce spre o treaptă superioară: fericirea obținută prin reinventare.Nirvana iubirii,reprezintă automat împlinirea prin harul poetic.

,,Așa începe totul , ca în vis...''spunea Mircea Eliade.Condoleante,dar ceea ce ne-a lăsat rămâne.

Mulțumesc pentru comentariu, Răzvan Rachieriu.Ai surprins chintesenta poemului:,,demența unei opulențe deșarte".Uralii simbolizeaza metaforic demnitatea nepervertită de o existența plată.

Este textul care îl admir.Motivul literar al fortunei labilis este excelent surprins.Așa cum unora Dumnezeu le-a dat alte haruri, poetului i-a dat două inimi, un cord (miocard parșiv) și o inimă altruistă. Succes la lansarea volumului de poezii intitulat ,,Un steag alb dintr-un cântec negru'',din nou o dihotomie artistică realizată și la nivel cromatic.

Daimonul creației oricum te bântuie.Demonetizarea nu presupune neapărat demonizare.

Un poem esențializat despre antinomia teluric vs celest, profan vs acru.Metaforic ruletă rusească,cea care dă și titlul poemului,simbolizează soartă schimbătoare,efemeritatea umanului supus trecerii timpului.Femeia cu două inimi în piept este un simbol al artei.Arta transmite un mesaj, așa cum revolverul imaginar ricoșează din mulțime în cer.Cerul reprezintă aspirația spre absolut a eului poetic.Motivul sideral sugerează aura introvertită a eului contemplativ.Expus mulțimii de gură-cască acest eu își poate pierde profunzimea.Luna se sinucide într-o singurătate absolută, neasistată nici de stele, comete căzătoare, deoarece arta poetică este predestinată(se năƒscuse
cu douăƒ inimi în piept) unei solitudini trăite public în agora.

Poeme despre stări care pot fi modelate în kilograme.Malaxorul stărilor reprezintă metaforic eul care demonetizează stările profunde ce trebuie extrovertite, nu introvertite :,,o sutăƒ de kg de calm brut''.Partea a doua a poemului asociază o cromatică individualizata fiecărei stări.Interesantă atribuirea de nonculori :,,disprețul cere îmbrăƒcăƒminte neagră,, sau de irizări ale culorilor :,,sinceritatea face comandăƒ
de o nuanțăƒ transparentăƒ
în timp ce minciuna
cere o nuanțăƒ translucidăƒ.''
Antinomia non-valoare vs profunzime este recurentă în lirica lui Răzvan Rachieriu.Lubricitatea determină o alienare a lumii valorilor esențiale, care se prostituează aparent, pentru că sinceritatea vine din lumină(cunoaștere la nivel empiric).

Minunat îndem la celebrarea vieții prin artă, cea care constituie eliberarea de teluric.Mulțumesc!

Și eu mulțumesc pentru interes, orice text este revizuibil, de aceea și postăm pentru a vedea reacția lectorilor profani sau avizați.Atâta timp cât textul este despre amarul existențial totul se contaminează.Este punctul meu de vedere.Am spus ,,zâmbea amar''.Am voie să cred că zâmbetul poate fi amar din cauza unui metaforic pelin al vieții.Da, am potențial și aspir să acced la rangul de poet deplin, dar în timp.Extrem de onorată de intervenția dvs.

Apreciez interesul dvs pentru textele mele.Nu cred că rostul poetului este să explice inefabilul, deși sunt și critic literar.Poate de aceea intervine,e greutatea semantico-stilistică.Dar de exemplu :,,el zâmbea amar de pelin''(joc stilistic,în loc să zic amar din cauza pelinului).Reduntantul ,,amar'':,,scrise cu amarăƒ sineală'' este de fapt lait-motivul textului.Adjectivul amar sugerează singurătatea, tristețea.Albul este evedentiat pentru că se opune unei lumi sumbre:,,cu dinți albi mușcau'',plus că dinții puțeau fi și galbeni...și nu zâmbeau...mușcau(duritatea unei existențe solitare).Cât privește topica, avem de mult timp dreptul de a o inversa:,,"cerul cu zale senin".Rima este aleatorie...N-aș vrea să ajung la sforțările unor poeți de a scrie în vers clasic,utilizând arhaime.Aceste texte vetuste nu fac din ei poeți.Pot scrie și scriu, deși rar , în vers clasic.Am oarece probleme cu accentul fiind de origine macedoneană.Mulțumesc și aștept comentarii.Până la urmă critică limpezește mintea confuză a opoetului absorbit de imaginar.

Vă respect punctul de vedere.Dacă încerci să explici inefabilul...imaginația lirică, este dificil.O interpretare critică poate diseca textul prin destructurare.Lectorul însă are nevoie de cu totul altceva.Mulțumesc!