Poezie
Autostop
la kilometrul zero
2 min lectură·
Mediu
ceasul tău plat servește
timpul hibernând platonic
în cochilia sinilie a secundelor schizoide
mă descalț de sandale
ca niște fluturi orbi de lumină
sinceritatea cu aerul ei sacerdotal
mă lasă singură pe autostradă
aici minutele trec cu 150 kilometri pe contrasens
orele miros afrodiziac ca și asfaltul încins
topind inima aceea sterilizată
transplantată într-un suflet autostopist
/lumina raiului vine de la focul iadului/
nu se poate iubi în viraje
nici în sevraj
este nevoie de o chimioterapie agresivă
a sentimentelor
ceasurile sunt refractare la timpul viitor
mecanismul lor înmulțește cu doi
secundele silfide
nu se întâmplă (mai) nimic pe autostrada morții
îmi întâmpin iubirile cu număr
de înmatriculare impar
pasagere /ale sufletului meu aborigen /
de ce ar fi pară o iubire pe viață
când mori totul devine impar
nici tu nu-ți mai bei cafeaua
înghițind pilula de singurătate
e simplu pe autostradă
se circulă pe ambele benzi
dar în sens contrar morții
de unde vii tu
linia orizontului este curbă
timpul monologhează în butoiul lui
diogene rozându-și unghiile
vântul își numără caii sălbăticiți
cuvintele îți învață retorica simplistă
de unde vin eu
vântul trage linii drepte între secunde strâmbe
cuvinte (de)pline colorează minute goale în curcubeu
ploile verii își revarsă magma
iubirii la kilometrul zero
hai să împărțim timpul
în emisfere /portocală
amară mirosind a lămai/
în iubire nu există sensuri unice
doar niște sentimente pasagere pe autostrada
vie
001500
0